Vointa

Activitatea umana presupune miscari, operatii si actiuni involuntare (impulsive sau
instinctuale), voluntare si automatizate (postvoluntare).
Vointa reprezinta procesul de reglare superioara a activitatii umane ce consta in mobilizarea si
concentrarea energiei psihonervoase pentru depasirea obstacolelor si realizarea scopurilor propuse
constient (un elev care are teza maine, renunta sa mearga cu prietenii la un film, desi filmul il tenta,
si isi programeaza orele pentru a termina la timp; daca ar fi plecat la film, ar fi dovedit lipsa de
vointa). Vointa intervine asupra celorlalte modalitati de reglare, fapt ce l-a facut pe Piaget sa o
numeasca “reglaj al reglajelor”.
Vointa nu exista la copiii mici; originea vointei s-ar afla in relatia comanda-subordonare dintre
adult si copil; copilul este obligat sa se supuna cerintelor adultilor, altfel fiind pedepsit. Comenzile
date de adult se interiorizeaza treptat, odata cu dezvoltarea limbajului si a gandirii copilului, acesta
ajungand sa-si dea singur comenzi si sa le execute. Mai tarziu, adultul ajunge sa-si controleze
(regleze) reactiile instinctuale datorita interventiei vointei, care actioneaza in dublu sens asupra lor:
le amplifica sau le diminueaza/franeaza (poate sa respire mai des sau sa se abtina de a respira).
Intrucat vointa domina atat motivatia, cat si afectivitatea, putem spune ca vointa este aceea care ma
ajuta sa fac ceea ce nu-mi place (nu ma intereseaza) si sa nu fac ceea ce imi place (ce ma
intereseaza). Vointa ne permite sa ne “manipulam” energia motivational-afectiva pentru a ne adapta
mai bine cerintelor mediului.
Caracteristici ale reglajului voluntar (activitatilor voluntare):
- se realizeaza totdeauna in vederea atingerii unui scop constient propus; scopul, formulat verbal,
conduce si controleaza desfasurarea actiunii;
- se face in baza unei decizii si a formularii intentiei de a atinge acel scop; in activitatile complexe
pot aparea mai multe scopuri si este necesara alegerea, decizia in favoarea unuia din ele;
- presupune un plan mintal care precede si regleaza realizarea efectiva a intentiei de a atinge
scopurile;
- cea mai importanta caracteristica a reglajului voluntar este invingerea obstacolelor interne si
externe care apar in calea atingerii scopului.
Din toate cele mentionate reiese ca reglajul voluntar este deosebit de complex si antreneaza
multe procese si insusiri psihice, insa nucleul sau este reprezentat de vointa, proces psihic complex,
specific omului si dezvoltat, incepand cu prescolaritatea. Vointa este latura subiectiva cea mai
importanta a autoreglajului.
Caracteristica specifica cea mai importanta a vointei este efortul voluntar. Acesta implica o
mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emotionale, fiind trait ca o stare de incordare interna, de
tensiune. El nu se identifica cu incordarea musculara, desi aceasta este necesara in activitatile fizice.
Exista persoane extrem de puternice fizic, dar cu o vointa atat de slaba, incat nu reusesc sa biruie
nici obstacole obisnuite. Dupa etape de effort voluntar intens si indelungat, urmeaza perioade de
oboseala, nu doar fizica, ci mai ales nervoasa. De aceea este necesar un echilibru intre intre
activitate si odihna, pentru pastrarea sanatatii fizice si mintale.
Psihologic, obstacolul nu se identifica cu un obiect sau cu un fenomen, ci reprezinta o
confruntare intre posibilitatile omului si conditiile obiective ale respectivei activitati. De aceea, una
si aceeasi problema de matematica necesita un efort minim pentru un specialist si o incordare mare
pentru elevul care abia si-a insusit metodele necesare pentru rezolvarea ei.
De-a lungul desfasurarii unei activitati complexe, momentele de dificultate pot sa fie diferite
si, de aceea, efortul voluntar se moduleaza dupa cresterea sau descresterea obstacolului, asiguranduse
concordanta intre marimea acestuia si procentul de incordare voluntara.
Reglarea voluntara a activitatii se face in conditiile stransei legaturi cu toate celelalte procese
psihice si, in primul rand, cu gandirea si imaginatia. Inainte de a fi efectiv realizate, actiunile
voluntare sunt gandite, intocmite rational si orientate spre scopuri proiectate imaginativ.
Fazele actelor voluntare (etapele procesului volitiv):
1. actualizarea unor motive care genereaza anumite scopuri; apare intentia de a realiza scopul si se
construieste planul mental al rezolvarii actiunii.
2. lupta motivelor, generata de aparitia mai multor motive si, aferente lor, a mai multor scopuri;
apare deliberarea in vederea alegerii; castiga cele care pot sa satisfaca mai repede si mai bine
trebuintele.
3. luarea hotararii: implica alegerea unui motiv si scop si inhibarea, amanarea celorlalte; momentul
deciziei poate fi, uneori, dramatic, pentru ca omul nu prelucreaza doar informatia, ci el traieste
efectiv situatiile implicate in satisfacerea unora si nesatisfacerea altora.
4. executarea hotararii luate: inseamna realizarea efectiva a planului si atingerea reala a scopului;
presupune autocomanda verbala de a actiona; omul foloseste o serie de mijloace materiale si
mintale, cum sunt cunostintele, deprinderile, priceperile etc.
5. verificarea rezultatului obtinut si formularea unor concluzii valoroase pentru activitatea viitoare.
Exista o foarte stransa legatura intre gandire si vointa, ambele fiind procese superioare (unul
de cunoastere, celalalt de reglare), ambele avand ca instrument limbajul. Aceste doua procese
psihice nu pot functiona unul fara celalalt: vointa fara gandire ar fi doar o forta oarba, haotica,
incapabila sa ne orienteze in directii precise, in timp ce gandirea fara vointa ar fi pura derulare
libera de idei, ce nu s-ar materializa niciodata in fapte (si astfel nici n-ar fi cunoscute). Este de
retinut ideea ca nu se poate vorbi de vointa in absenta efectuarii propriu-zise, a indeplinirii actului
voluntar. Cu totii avem dorinte, ne stabilim scopuri, optam, luam hotarari dar, daca toate aceste
demersuri se opresc aici, nu se poate spune ca avem vointa.
Insusirile (calitatile) vointei:
1. puterea vointei: se exprima in intensitatea efortului prin care subiectul, confruntandu-se cu
obstacolele importante, isi urmareste scopurile; un rol important in manifestarea puterii vointei il
are valoarea scopului urmarit; in ciuda dificultatilor, omul se simte satisfacut cu fiecare noua
apropiere de scop; opusul acestei calitati este slabiciunea vointei, adica imposibilitatea de a realiza
efortul voluntar cerut, chiar daca cel in cauza este constient de importanta acestui fapt pentru sine si
pentru cei din jur; el poate incepe dar nu reuseste sa-l finalizeze (cei ce incep un nou ciclu de
invatamant dar nu-l finalizeaza, cei ce “nu se pot lasa” de fumat/baut etc.).
2. perseverenta: presupune realizarea efortului voluntar o perioada indelungata de timp, chiar si in
conditiile in care, aparent, n-ar fi posibila continuarea activitatii; valoarea scopului si increderea in
fortele proprii sustin perseverenta (Vtoria Lipan din Baltagul lui Sadoveanu reprezinta un personaj
perseverent; un om ce a suferit un accident grav si are sansa sa-si recapete functia mersului trebuie
sa manifeste perseverenta); opusul ei il reprezinta incapatanarea, urmarirea unui scop cand este clar
ca imprejurarile nu ofera nici o sansa de reusita, analiza logica relevand caracterul imposibil (un
tanar care nu are deloc talent actoricesc se incapataneaza sa dea admiterea la Teatru); se explica prin
inflexibilitate in gandire si actiune, prin prejudecata (nu e bine sa ma intorc din drum), poate fi si
efectul unei carente educationale.
3. independenta vointei: tendinta constanta de a lua hotarari pe baza chibzuintei proprii, cunoscand
cat mai profund conditiile activitatii, consecintele si responsabilitatile personale ce decurg.; vom
analiza critic atat ideile noastre, cat si pe cele ale altora; independenta vointei nu se identifica cu
lipsa de receptivitate fata de opiniile celor din jur (negativismul); opusul acestei calitati il reprezinta
sugestibilitatea, adoptarea necritica a influentelor exterioare si anihilarea propriei pozitii, alaturi de
diminuarea implicarii si a responsabilitatii personale (copiii sunt cei mai expusi sugestibilitatii, hotii
sau pedofilii reusind foarte usor sa-i pacaleasca si sa le faca rau).
4. promptitudinea: consta in rapiditatea cu care omul delibereaza intr-o situatie complexa si urgenta
si adopta hotararea cea mai potrivita; se sprijina pe rapiditatea si profunzimea gandirii, pe
increderea in sine si curaj si pe experienta personala in confruntarea cu astfel de situatii (un pilot pe
un supersonic trebuie sa judece si sa decida in fractiuni de secunda in anumite imprejurari);
promptitudinea nu se identifica cu impulsivitatea sau pripeala (deliberare realizata fara a cantari
argumentele sau consecintele); opusul acestei calitati este tergiversarea sau nehotararea, care se
manifesta ca oscilatii indelungate si nejustificate intre mai multe motive, scopuri, cai, mijloace etc.
Insusirile vointei se formeaza pe parcursul dezvoltarii psihice a individului, prin confruntarea
cu obstacole si depasirea lor. In functie de tipul de activitate si efortul exercitat, vointa se
specializeaza, putand fi mai puternica intr-un domeniu decat in altul.