Atentia

Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea. Ea este o
functie prin care se modeleaza tonusul nervos necesar pentru desfasurarea celorlalte procese psihice
(perceptie, memorie, gandire). Prezenta ei asigura o buna receptare a stimulilor, intelegerea mai
profunda a ideilor, o memorare mai trainica si mai fidela etc. Absentei ei duce la omisiuni in
receptarea stimulilor, la erori in reactiile de raspuns, la confuzii in descifrarea sensurilor etc.
Implica starea de veghe, opusa celei de somn, cand scoarta cerebrala este activata difuz, iar omul se
afla in stare de contemplare generala sau de asteptare pasiva. La un nivel curent de activare, se
instaleaza starea de vigilenta, care presupune explorarea generala a mediului, asteptarea si cautarea
a ceva inca nedefinit. Aceasta este o stare care pregateste atentia. Ea nu are o focalizare anume, ci
detecteaza orice, fara a se opri asupra a ceva anume. Atentia este mai mult decat vigilenta, asa cum
vom observa imediat.
Atentia este fenomenul psihic reglator ce consta in orientarea selectiva si in concentrarea
energiei psihonervoase in directia unui stimul, in vederea desfasurarii optime a unei activitati.
Asa cum spuneam, atentia este mai mult decat vigilenta; iata care sunt trasaturile proprii
atentiei:
- orientarea spre ceva anume, spre un stimul exterior (un sunet) sau un stimul interior (o idee, o
dorinta); atentia inseamna incordare, cautare si fixare asupra a ceva anume, este intotdeauna
obiectuala;
- selectivitatea: starea de atentie nu este nelimitata si nu poate sa se imparta, in mod egal, la toate
stimularile ce ne parvin din ambianta; intotdeauna esti atent la ceva si neatent sau prea putin atent la
alti stimuli; astfel, numai unii stimuli se vor afla in centrul atentiei, altora acordandu-li-se putina
importanta sau deloc;
- prezenta ei se deduce pe baza unor manifestari comportamentale (intoarcerea capului, fizarea
privirii asupra unui obiect sau asupra unei persoane, eliminarea miscarilor inutile in cazul unei
activitati etc).
Formele atentiei:
A. dupa plasarea obiectului atentiei in raport cu subiectul: atentie interna; atentie externa.
B. dupa intentia si efortul solicitat, dupa complexitatea mecanismelor prin care se desfasoara:
atentie voluntara; atentie involuntara; atentie postvoluntara.
Atentia externa: In observarea unui peisaj, in ascultarea unei conferinte, in urmarirea unui
traseu, conducand automobilul, obiectul atentiei este exterior noua si subiectul se concentreaza
asupra lui.
Atentia interna: In momentele cand suntem captivati de amintiri, cand suntem preocupati de
rezolvarea unei probleme de viata, cand ne facem planuri de viitor si imaginam, cand meditam sau
chibzuim, obiectul atentiei este inlauntrul nostru, in sfera subiectiva, mintala.
Atentia involuntara: este o forma simplista, intalnita si la animale. Factori externi ai atentiei
involuntare: intensitatea deosebita a stimulilor (un zgomot puternic, o lumina intensa ne capteaza
imediat atentia); noutatea si neobisnuitul stimulilor (reclamele comerciale deosebite); aparitia sau
disparitia brusca a stimulului (avertizarile in circulatia rutiera); gradul de complexitate al stimulului
(un stimul simplu poate capta atentia 1-2 minute, unul complex, insa, ne poate mentine interesul
pentru mult timp). NOTA: nu trebuie confundate perceptia (care ne permite sa cunoastem un obiect
sau un fenomen concret) si atentia (care inseamna doar concentrarea energiei psihonervoase intr-o
dirextie anume: obiect, imagine, idee). Factori interni ai atentiei involuntare: interesul pe care-l
prezinta pentru o persoana un obiect sau un fenomen (interesul provoaca si mentine atentia, ducand
la rezultate precum receptare cat mai completa, intelegere, memorare buna a obiectului);
actualizarea unor motive si trairea afectiva propriu-zisa a relatiei cu obiectele prin care se satisfac
mentin nivelul energiei si gradul ei de concentrare fara effort, timp indelungat si fara sa apara
oboseala. De regula, atentia involuntara, prin mecanismele ei neurofunctionale specifice, asigura
eficienta pentru o activitate fara sa apara oboseala.
Totusi, chiar si o activitate atragatoare in ansamblu, are si momente mai dificile, mai putin
interesante si, daca nu ar interveni atentia voluntara, ar aparea riscul neimplinirii acelor actiuni sau
sarcini.
Atentia voluntara: nu apare spontan, ca cea involuntara, ci este intentionata si autoreglata
constient. Este superioara atat prin mecanismele de producere, cat si prin efectele ei pentru
activitatea omului. Un rol important in declansarea si mentinerea atentiei voluntare il au
mecanismele verbale. Prin intermediul cuvantului se ia decizia de a fi atent si se stimuleaza si
focalizeaza atentia. “Sa fiu atent” este autocomanda pentru atentia voluntara. Autoreglajul voluntar
se exprima in orientarea intentionata spre obiectul atentiei, intensificarea activitatii psihice,
inhibarea voita a altor preocupari colaterale, izolarea de excitanti perturbatori sau limitarea
influentei acestora, mentinerea concentrarii atentiei pe durata necesara indeplinirii acelei activitati.
Atentia voluntara sustine activitatea in toate momentele ei (atragatoare, dar si neplacute, usoare, dar
si grele). Atentia voluntara poate fi favorizata de respectarea catorva conditii: stabilirea cat mai
clara a scopurilor, pentru ca atentia sa se concentreze mai usor; remarcarea consecintelor pozitive
ale indeplinirii activitatii, chiar daca ea este mai dificila; stabilirea momentelor activitatii si
identificarea acelora mai dificile, care cer atentie incordata; crearea intentionata a ambiantei
favorabile (spatiu de lucru bun, bine iluminat si aerisit, organizat si stimulativ); eliminarea sau
diminuarea factorilor perturbatori (evitarea zgomotelor intense, a convorbirilor cu altii, a tentatiilor
spre alte activitati). Atentia voluntara apare si se mentine cu effort, cu consum energetic, fiind
urmata de oboseala, eficienta activitatii scazand astfel; este necesara alternarea perioadelor de
activitate cu cele de odihna.
Atentia postvoluntara: utilizarea repetata a atentiei voluntare genereaza un anumit grad de
automatizare al acesteia, transformand-o intr-un sistem de deprinderi; acest ansamblu de deprinderi,
practic “deprinderea de a fi atent”, constituie atentia postvoluntara. Este la fel de bine organizata ca
si atentia voluntara, dar, in virtutea automatismelor implicate, nu necesita incordare voluntara,
obositoare. Elevii din clasele mari ajung la o astfel de atentie.
In desfasurarea activitatilor sale, omul imbina si complementarizeaza cele 3 forme ale atentiei
(involuntara, voluntara, postvoluntara), asigurand, astfel, in fiecare moment, cea mai economica si
eficienta energie psihonervoasa.
Insusirile atentiei:
- volumul atentiei: cantitatea de elemente asupra carora se poate orienta si concentra atentia
simultan. Ele pot fi puncte, figuri, cifre, litere etc. Volumul mediu al atentiei este de 5-7 elemente.
Aceasta este o insusire valoroasa pentru profesii cum sunt operator la un panou de comanda,
conducerea automobilului, pilotarea avioanelor;
- stabilitatea atentiei: se refera la persistenta, in timp, a posibilitatii de a mentine atentia asupra unui
obiect, fenomen, actiune. Creste odata cu varsta; daca la prescolari e de 12-15 minute, la adulti este
de 40-50 de minute si mai mult chiar;
- concentrarea atentiei: capacitatea acesteia de a se mentine orientata asupra unui stimul in
conditiile actiunii unor factori perturbatori. Se poate spune despre cineva ca are o mare capacitate
de concentrare a atentiei daca poate lucra in timp ce in jurul sau se produc zgomote, miscari etc.
Aceasta calitate difera de la un individ la altul sau, la acelasi individ, de la o situatie la alta. Ca
manifestare opusa acesteia mentionam distragerea atentiei, care consta in orientarea spre stimulii
concurenti, ce are efecte negative, uneori dramatice (la cineva care lucreaza cu masini taietoare,
prese, etc.);
- distributivitatea atentiei:insusire care permite unei persoane sa desfasoare, concomitent, mai multe
activitati, cu conditia ca macar unele din ele sa fie relativ automatizate. Astfel, un sofer care
actioneaza asupra volanului, asupra pedalei de frana, asupra schimbatorului de viteze, semnalizeaza
schimbarea directiei de mers;
- mobilitatea (flexibilitatea) atentiei: consta in deplasarea si reorientarea ei de la un obiect la altul,
de la o operatie la alta, in functie de cerintele activitatii, in cel putin 1/6 din secunda. Daca acest
prag este mai mare, se manifesta rigiditatea sau inertia atentiei, fapt pentru care anumite profesii
pot fi contraindicate (pilot al unui avion supersonic). Mobilitatea nu trebuie confundata cu
fluctuatia atentiei, care este o deplasare intamplatoare, nesolicitata de activitate.
Persoanele preocupate de rezolvarea unor probleme reusesc un nivel ridicat de concentrare a
atentiei, care poate sa para chiar anormal, ducand la includerea acestora in categoria “distratilor”.
Exista, totodata, si persoane care fac o obsesie din anumite idei, manifestand o focalizare exclusiva,
permanenta asupra acestora.