Aptitudinile

Aptitudinile constituie latura instrumental-operationala a personalitatii, ce permite obtinerea
unor rezultate superioare (supramedii) in activitate. Toti oamenii sunt in stare sa realizeze diferite
activitati, insa unii obtin in mod constant rezultate superioare altora, prin faptul ca poseda aptitudini
corespunzatoare; acestea joaca rolul unor instrumente ale personalitatii ce permit operarea
(actiunea). Aptitudinile presupun o zestre ereditara superior valorificata prin exercitiu, in conditii
propice de mediu. Altfel spus, practic oricine isi poate forma deprinderile de a desena, de a face
calcule matematice, de a vorbi intr-o limba straina, dar numai despre unii oameni se spune ca au
aptitudini pentru desen, matematica, limbi straine, in sensul ca aduc un plus de eficienta in astfel de
activitati. Aptitudinea se situeaza numai la nivelul potentialitatii, fiind numai o premisa a dezvoltarii
psihice ulterioare, in timp ce capacitatea este aptitudinea implinita, care s-a consolidat prin
deprinderi, rezultate din exercitiu si s-a imbogatit cu o serie de cunostinte adecvate. Multe din
reusitele repetate ale copilului ii indica parintelui existenta unor aptitudini, dar fara o exersare
complexa si sistematica a lor, ele nu se transforma in capacitati.
Originea aptitudinilor este explicata diferit:
- orientarea ce pune accentul pe ereditate, le considera insusiri innascute;
- o alta orientare, sustinuta de psihologul american John B. Watson (fondatorul behaviorismului),
pune accent pe mediu si educatie;
- in psihologia contemporana se sustine dubla determinare a aptitudinilor, ereditara si din partea
mediului si a educatiei.
Inca de la nastere, pentru subiectul uman exista premise ereditare ce determina, printre altele,
si aptitudinile. Aflandu-se, insa, numai in germene, acest potential ereditar nu se realizeaza de la
sine, in mod automat, fiind necesara indeplinirea unor cerinte:
- maturizarea organismului si a sistemului nervos central;
- adaptarea la mediul natural si social, prin interactiunea cu acestea;
- activitatea si invatarea care, organizand progresiv sistemele operationale, transforma aptitudinea
in capacitate.
Se poate pune urmatoarea problema: de ce unele aptitudini se manifesta de timpuriu, iar altele
mult mai tarziu? Cum a fost posibil ca Mozart sa compuna piese muzicale la 6 ani? De ce, la
semenea varste fragede, nu intalnim mari inventatori, scriitori, politicieni? Raspunsul ar fi
urmatorul: aptitudinile plastice, muzicale, sportive, se manifesta inca din copilarie, aceasta fiind o
dovada a rolului mai mare al zestrei native. Daca nu ai predispozitii deosebite pentru aceste
domenii, cu oricate stradanii, nu se poate ajunge la rezultate deosebite. In schimb, aptitudinile
tehnice, literare, social-organizatorice necesita, pe langa o dotare normala, si o experienta bogata
de viata si un exercitiu mai indelungat, desfasurat pe parcursul unui numar mai mare de ani.
Clasificarea aptitudinilor:
- aptitudini simple: insusiri psihice superior dezvoltate care intervin in anumite momente limitate
ale activitatii; au la baza un singur tip de fenomen psihic sau un singur fel de operatii; opereaza
omogen, influentand un singur aspect al activitatii; pot fi enumerate aici proprietati ale simturilor,
ale reprezentarii sau ale memoriei: vazul la distanta, reprezentarea spatiala, fidelitatea memoriei,
expresivitatea afectiva etc.
- aptitudini complexe: sunt eterogene, aparand din interactiunea (combinarea) mai multor aptitudini
simple si inlesnesc obtinerea de performante in domenii largi de activitate: stiinta, tehnica,
literatura, arta, sport etc.; aptitudinea sportiva, de exemplu, cere nu doar forta musculara, ci si
rapiditate de reactie, rezistenta la efort, rezistenta psihica etc. La randul lor, aptitudinile complexe
pot fi clasificate in speciale si generale.
- aptitudini speciale: cele care permit obtinerea de performante, eficienta intr-un domeniu distinct
de activitate: aptitudinile pentru matematica, fizica, poezie, gimnastica etc. M. Eminescu, desi a
scris si proza, ramane recunoscut totusi ca un mare si genial poet. De asemenea, un sportiv nu poate
obtine titluri olimpice la prea multe ramuri sportive.
- aptitudini generale: acele aptitudini utile in toate domeniile de activitate sau in majoritatea lor;
exemplificand la modul general, probabil ca nu exista meserie care sa nu reclame spirit de
observatie, memorie sau inteligenta. Cea mai importanta aptitudine generala este considerata a fi
inteligenta.
Inteligenta
Fie ca a fost considerata capacitatea de a rezolva probleme, fie capacitatea de adaptare la
mediu sau aptitudinea generala de a intelege relatiile dintre elementele unei situatii, termenul
inteligenta trimite intotdeauna la puterea intelectuala (in special a gandirii) de a stabili cu mai mare
usurinta raporturi intre obiecte, fenomene, relatii.
Ca orice alta aptitudine, inteligenta are si o baza innascuta, dar este si stimulata si pusa in
valoare prin experienta de viata a individului. Astfel, poate fi considerat inteligent si un om care nu
are o cultura deosebita (cunostinte bogate), el putand, insa, gasi cu usurinta solutii la numeroase
probleme practice de viata. De aceea, vorbim de mai multe tipuri de inteligenta: teoretica (ce consta
in capacitatea de a lucra cu simboluri verbale, abstracte), practica (referitoare la usurinta
manipularii obiectelor si situatiilor concrete), sociala (manifestata in relatiile cu oamenii).
Daca, in mod empiric (cu ochiul liber), inteligenta cuiva poate fi apreciata prin capacitatea sa
de a gasi solutii rapid, ingenios si adecvat la diferite probleme, in mod stiintific inteligenta poate fi
masurata prin intermediul testelor de inteligenta. Acestea constau in diverse probe prin rezolvarea
carora subiectul obtine un punctaj care exprima varsta lui mintala. Aceasta valoare, raportata la
varsta cronologica, reala a subiectului si inmultita cu 100 (pentru eliminarea zecimalelor), duce la
obtinerea unui punctaj numit coeficient de inteligenta (Q.I.). Formula de calcul
este:V.M./V.C.x100=Q.I. Practic, daca un copil are V.M. de 8 ani, iar in realitate el are 9 ani, atunci
Q.I.=88; daca obtine V.M. de 8 ani, dar in realitate el are 6 ani, rezulta un Q.I. de 133 etc. Prin astfel
de teste, oamenii pot fi situati pe o scara ce se intinde de la 20 (cel mai mic nivel mintal), pana la
160-180 (la persoanele supradotate). Q.I.-ul unei persoane nu este absolut stabil pe toata durata
vietii sale, pentru 1/3 din populatie inregistrandu-se modificari in plus sau in minus cu pana la 20 de
puncte (alaturi de ereditate intervin si experienta anterioara, memoria, motivatia actuala a
subiectului etc.) De aceea unii oameni cu un Q.I. mai scazut, dar cu o motivatie deosebit de
puternica, cu o memorie excelenta etc. pot obtine performante uneori mai mari decat cei cu un Q.I.
ridicat dar neinteresati de a realiza prea mult