Temperamentul

Personalitatea este un sistem de insusiri psihice care se manifesta constant in comportament,
indiferent de situatie, oferind o relativa stabilitate individului uman, matur. In sens larg,
personalitatea reprezinta fiinta umana considerata in existenta ei sociala si in inzestrarea ei
culturala. In limbaj cotidian, atributul de personalitate se foloseste cu referire la persoanele care se
remarca prin ceva deosebit, care reprezinta o valoare (personalitati stiintifice, politice, artistice).
Personalitatea este intotdeauna unica si originala. Fiecare om porneste cu o zestre ereditara unica,
strabate un drum propriu in viata, intra in relatii si defasoara activitati diferite, are un mod propriu
de a fi, de a gandi, de a simti. Personalitatea este, practic, un sistem bio-psiho-socio-cultural.
Dezvoltarea personalitatii se desfasoara in etape. Personalitatea nu se dezvolta prin simplul proces
de crestere si maturizare, nici prin ascultare pasiva a sfaturilor si indemnurilor, ci in procesul
activitatii, in care se formeaza priceperi, deprinderi si caracterul, se invata integrarea in colectivitate
si cunoasterea de sine. In timp, personalitatea omului poate sa se modifice ca efect al educatiei, al
unei experiente personale traumatizante, al restructurarii relatiilor sociale prin trecerea in alt grup
social. Studiul, analiza si clasificarea personalitatilor se pot realiza pe baza unui sistem care
cuprinde 3 compartimente aflate in interactiune: temperament, aptitudini, caracter.
Temperamentul reprezinta componenta dinamico-energetica a personalitatii, care rezulta din
influenta tipului de activitate nervoasa superioara (A.N.S.) asupra comportamentului. Insusirile
temperamentale sunt innascute, se manifesta de la cea mai frageda varsta si se mentin pe parcursul
vietii. In cazul temperamentelor, indicatorii comportamentali sunt foarte pregnanti. De aceea,
trasaturile si tipurile temperamentale sunt cea mai accesibila si usor constatabila latura a
personalitatii. Cu greu vom afla ce gandeste un om, ce sentimente incearca, pe unde I se
aventureaza fantezia. Dar urmarindu-I comportamentul vom putea, in scurt timp, sa spunem daca
este energic, iute, cumpanit sau nu.
In antichitate, Galenus si Hypocrates (400 i.Hr.) au stabilit existenta a 4 temperamente de
baza, denumirile lor ramanand peste timp valabile: coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic.
Modelul lor teoretic de explicare a acestor temperamente, insa, a fost unul naiv si neviabil (fluidele
organismului – bila, sangele etc., prin amestecul lor si preponderenta unuia sau altuia dintre ele, ar
fi fost raspunzatoare de cele 4 tipuri temperamentale). Interesanta si amuzanta este, insa, legatura pe
care cei 2 au facut-o intre cele 4 temperamente si anotimpuri: colericii ar fi precum valvataia verii,
sanguinicii plini de viata ca primavara, flegmaticii reci ca iarna, melancolicii tristi ca toamna.
Au existat si alte incercari de a explica temperamentele, prin particularitati anatomofiziologice.
In 1940, medicul american William Sheldon discuta despre existenta unor asemenea legaturi
intre trei tipuri de constitutie fizica, denumite somatotipuri: tipul endomorf (moale si rotund), placut
si socialbil; tipul mezomorf (atletic si musculos), energic, afirmativ, curajos; tipul ectomorf (slab si
inalt), retras, temator, introvertit, artistic. Dovezile aduse de Sheldon nu au fost, insa, foarte
puternice.
Totusi, in determinarea particularitatilor temperamentale, rolul principal ii revine sistemului
nervos central (S.N.C.). In urma cercetarilor de neurofiziologie, s-au pus in evidenta 3 insusiri
fundamentale ale S.N.C., insusiri ce se exprima in A.N.S.:
- forta: are in vedere capacitatea de rezistenta la actiunea unor stimuli. Astfel, deosebim persoane cu
sistem nervos puternic si persoane cu sistem nervos slab.
- mobilitatea: se refera la rigiditatea cu care are loc trecerea de la excitatie la inhibitie, infunctie de
solicitarile exterioare. Atfel, intalnim persoane cu sistem nervos mobil si persoane cu sistem nervos
inert.
- echilibrul: are in vedere forta excitatiei comparativ cu cea a inhibitiei. Daca cele 2 procese au forte
apropiate, vorbim de sistem nervos echilibrat, in caz contrar fiind vorba de un sistem nervos
neechilibrat.
Prin combinarea acestor 3 insusiri, apar 4 tipuri de sistem nervos (sau de A.N.S.), care sunt in
corespondenta cu cele 4 temperamente descrise in antichitate (asa cum a demonstrat fiziologul rus
Ivan Petrovici Pavlov – 1849-1936):
- temperamentul sangvinic: puternic, mobil, echilibrat
- temperamentul coleric: puternic, mobil, neechilibrat
- temperamentul flegmatic: slab, inert, echilibrat
- temperamentul melancolic: slab, inert, neechilibrat.
Psihologul englez de origine germana Hans Eysenck (1916-1997) a nuantat manifestarile
temperamentale, adaugand analizei tipurile introvert (orientare spre sine, spre interior), extrovert
(orientare spre lume, spre exterior) si nivelul de nevrozism (modul in care sistemul nervos raspunde
la stres – stabilitate si instabilitate). Astfel, rezulta urmatoarele 4 descrieri temperamentale:
- temperamentul sangvinic (stabil, extravertit): sociabil, vorbaret, saritor, hazliu, vivace, spirit de
grup, aptitudini de conducere.
- temperamentul coleric (instabil, extravertit): activ, optimist, impulsiv, schimbator, excitabil,
agresiv, nelinistit, irascibil.
- temperamentul flegmatic (stabil, introvertit): calm, temperat, demn de incredere, controlat, pasnic,
ingandurat, grijuliu, pasiv.
- temperamentul melancolic (instabil, introvertit): linistit, nesociabil, rezervat, pesimist, sobru, rigid,
anxios, indispus.
Cele 4 temperamente au si cateva caracteristici generale, comune:
- sunt innascute (fiind dependente de tipul de A.N.S.) si, deci, stabile, mentinandu-se, in linii mari,
pe tot parcursul vietii;
- sunt educabile, in sensul ca pot fi influentate, modelate, prin mijloace educationale – colericul este
invatat sa se stapaneasca, sanguinicului I se dezvolta perseverenta prin urmarirea indeplinirii
sarcinilor, flegmaticul este antrenat in activitati noi, pentru a deveni mai adaptabil, melancolicul
este menajat, dar si incurajat pentru a capata mai multa incredere in fortele proprii;
- sunt rareori in stare pura, ele existand, mai degraba, in diferite amestecuri sau nuante
temperamentale;
- sunt neutre din punct de vedere valoric, ceea ce inseamna ca nici un temperament nu poate fi
considerat mai bun sau mai rau decat celelalte.
Tipuri celebre de temperamente:
- coleric: Beethoven, Caragiale
- sangvin: Alecsandri
- flegmatic: Sadoveanu
- melancolic: Eminescu, Blaga
Portrete temperamentale
1. Colericul este excitabil si inegal in toate manifestarile sale, fie ca este eruptiv, navalnic,
nestapanit, fie deprimat, cuprins de teama si panica. Deseori se constata o evolutie ciclotimica
(alternarea starilor de depresie cu cele de buna dispozitie). Dezvoltarea sinusoidala cu ascensiuni si
caderi ale capacitatii de lucru este dublata de oscilatii intre entuziasm, temeritate si stare de
abandon, deceptie. Inclinatia spre exagerare, intr-un sens sau altul, pericliteaza echilibrul emotional.
Sunt oameni nelinistiti, nerabdatori, predispusi la furie violenta, dar si la afectiuni neobisnuite, cu
relatii ce exagereaza atat amicitia, cat si ostilitatea. Extrovertiti, foarte comunicativi, sunt orientati
spre prezent si viitor, ca si sangvinii.
2. Sangvinicul se caracterizeaza prin ritmicitate, echilibru si aceasta in conditiile vioiciunii,
rapiditatii miscarilor si vorbirii, printr-o mare efervescenta emotionala. Este temperamentul bunei
dispozitii, al adaptabilitatii prompte si economicoase. Dincolo de vioiciune si exuberanta, se
descopera calmul, stapanirea de sine. Poate astepta fara o incordare chinuitoare si poate sa renunte
fara a suferi mult. Extrema mobilitate sangvinica ingreuneaza fixarea scopurilor, consolidarea
intereselor si prejudiciaza persistenta in actiuni si relatii.
3. Flegmaticul este, inainte de toate, un om lent in tot ceea ce face si, totodata, neobisnuit de calm.
Dispune de un fel de rabdare naturala si, de aceea, prin educatie, atinge performante in perseverenta
voluntara, meticulozitate, temeinicie in munca de lunga durata. Desi pare indiferent afectiv, ajunge
la sentimente extrem de consistente si durabile. Se poate semnala o redusa adaptabilitate, inclinatii
spre rutina si dezavantajul tempoului foarte lent, care nu corespunde exigentelor anumitor actiuni.
De regula sunt introvertiti, inchisi in sine, putin comunicativi si orientati mai mult spre trecut, avand
comuna aceasta trasatura cu melancolicii.
4. Melancolicul sau temperamentul hipotonic vadeste un tonus scazut si reduse disponibilitati
energetice, de unde, pe de o parte, sensibilitatea, emotivitatea deosebita, iar, pe de alta, inclinarea
spre depresiune si blocaj in conditii de solicitari crescute. Au dificultati in adaptarea sociala,
datorita unor exagerate exigente fata de sine si a redusei increderi in fortele proprii.