Memoria

Omul utilizeaza trecutul si experienta lui in permanenta, pentru ca altfel ar insemna sa reia
viata cu fiecare moment, ca fiind ceva nou. Reactualizarea trecutului se face cu ajutorul procesului
psihic numit memorie (lat.memoria=minte, istorie, poveste). Atributul mnezie, privitor la memorie,
este derivat din numele dat de greci zeitei memoriei, Mnemozine.
Memoria este un proces psihic cognitiv superior care fixeaza, pastreaza si reactualizeaza
experienta (informatiile) sub forma de amintiri.
Memoria este o capacitate generala a intregii materii, vie si/sau nevie: calculatorul are
memorie; mamiferele superioare recunosc locurile si pot reproduce unele acte pe care le invata;
fiintele vii retin anumiti excitanti; stancile si pietrele poarta urmele factorilor meteorologici care au
actionat asupra lor (ploi, ingheturi, arsita, vant etc.).
Toate procesele psihice complexe (gandire, imaginatie, vointa etc.) sunt imposibile fara
memorie. Memoria asigura continuitatea vietii psihice, legatura dintre ieri si azi; astfel, ea face
posibil progresul cunoasterii. Memoria este in interactiune si interdependenta cu toate procesele,
insusirile si capacitatile psihice. Astfel, ea retine si organizeaza datele oferite de simturi, le
sistematizeaza cu ajutorul gandirii, prin eforturi de vointa si in functie de anumite interese.
Reamintirea unei persoane sau a unei situatii este insotita de constiinta absentei lor in prezent,
constiinta a ceva trecut. Altfel, s-ar crea iluzii tulburatoare, ducand la reactii absurde din partea
noastra (halucinatii). Memoria se produce in legatura cu perceptia si constiinta timpului.
Memoria cuprinde: imagini ale obiectelor, fenomenelor, sitautiilor; trairi afective; scheme ale
actiunilor externe (tricotat, scris); operatii precum cele de adunare, scadere, analiza gramaticala;
cuvinte, idei, reguli.
Caracteristicile mai importante ale memoriei sunt:
- memoria este activa: nu consta intr-o simpla depozitare a informatiilor ca intr-o biblioteca, ele
fiind prelucrate; unele imagini sunt simplificate, alte amintiri sunt imbogatite in functie de trebuinte,
sentimente etc.;
- memoria este selectiva: nu retinem si, mai ales, nu ne reamintim totul; selectivitatea este
determinata de motivatie, de starea generala a organismului, de caracterul optimist sau pesimist al
persoanei; ceea ce memoram este in functie de cultura noastra si, mai ales, in raport cu dorintele,
interesele ce ne anima;
- memoria este relativ fidela: ea reactualizeaza continutul celor memorate; totusi, ea nu este ca o
fotografie: datorita caracterului activ si al selectivitatii, amintirile prezinta deosebiri mai mici sau
mai mari fata de datele percepute initial;
- memoria este mijlocita: asocierea a ceva nou cu ceva binecunoscut ne inlesneste reamintirea; retin
numele unei strazi fiindca acolo locuieste o ruda, sau un elev retine ca Revolutia franceza a avut loc
in 1789, deoarece aceasta data difera cu o cifra de data lui de nastere – 1989;
- memoria este inteligibila: fixarea si reamintirea sunt mult facilitate de stabilirea unei legaturi
logice intre doua fenomene sau evenimente;
- materialul memorat intr-un anumit moment al vietii poate deveni punct de referinta, jalon pentru
viitor: prima zi de scoala, intalnirea cu un om deosebit etc.
Ca orice proces, memoria este alcatuita din mai multe faze:
- memorarea (intiparirea, fixarea) este primul proces, prima faza, o faza activa si selectiva, spre
deosebire de fotografiere sau imprimare pe banda magnetica;
- conservarea (pastrarea) informatiilor, adica retinerea a ceea ce a fost memorat; poate dura un
timp scurt (de la cateva secunde la cateva minute) sau mai multa vreme (chiar toata viata); trainicia
ei depinde de particularitatile materialului de memorat (inteligibil sau fara sens) si de conditiile in
care a fost achizitionat (foarte importante sunt conditiile de natura afectiva);
- reactualizarea informatiilor presupune extragerea informatiei din memoria latenta sub forma de
amintire; se realizeaza sub forma recunoasterii (recunosc o persoana, un obiect, un text;
recunoasterea se realizeaza in prezenta obiectului sau situatiei) sau a reproducerii (posibilitatea de a
reda ceea ce a fost perceput, reproducerea unui text invatat etc.; reproducerea, opusa recunoasterii,
se realizeaza in absenta obiectului, situatiei etc.). Atat recunoasterea, cat si reproducerea se pot
realiza facil, in mod spontan, ori pot sa ceara eforturi de precizare, de localizare in timp si spatiu
(cand si unde am vazut pe cineva, sau in ce carte am intalnit o anumita idee etc.).
Forme ale memoriei (forme de memorare):
Dupa prezenta sau absenta intentiei de a memora, intalnim:
- memorarea voluntara: este realizata constient, pe baza unui scop; este organizata, sistematizata;
intervine cand trebuie sa asimilam cunostinte dificile sau neinteresante; presupune un efort
sistematic de vointa; utilizeaza procedee speciale pentru facilitarea fixarii (fragmentarea textului,
degajarea ideilor principale, repetitiile etc.).
- memorarea involuntara: pe baza ei se obtine cel mai mare volum de amintiri; inregistreaza tot ce
ni se intampla, desi nu ne putem reaminti totul; se fixeaza cel mai bine activitatile in care suntem
puternic implicati; de asemenea, se fixeaza in memorie mult mai bine ceea ce ne intereseaza in mod
deosebit (un spectacol care ne captiveaza in comparatie cu unul plictisitor).
Dupa prezenta sau absenta gandirii, a efortului de intelegere, distingem:
- memorarea logica: are la baza intelegerea, stabilirea de asemanari si deosebiri, descifrarea unor
raporturi cauzale, inglobarea noilor idei in sistemul cunostintelor noastre dobandite anterior;
cunostintele obtinute astfel duc la progresul nostru intelectual.
- memorarea mecanica: este voluntara; se bazeaza pe simpla repetare; se retin informatii fara
intelegerea lor; vorbim de o invatare formala (adica doar a formelor verbale, dar nu si a continutului
logic) – se memoreaza cuvinte, fraze fara o sesizare deplina a continutului lor logic, a sensului lor; o
astfel de fixare este lipsita de durabilitate, dar ramane necesara pentru a retine anumite date istorice,
denumiri geografice, numele unor compusi chimici etc.
Intre formele de memorare nu exista o ruptura, ci o stransa interactiune (adeseori memorarea
involuntara este numai inceputul celei voluntare, de exemplu).
Factori ce influenteaza memoria:
1. Factori subiectivi (care tin de individ):
- organici: boala/sanatate, oboseala/odihna, foame, sete etc.
- psihici: atentia, motivatia, vointa, trairile afective etc.
2. Factori obiectivi (din afara subiectului):
- caracteristicile materialului de memorat (volumul, gradul de organizare si sistematizare, gradul de
familiarizare, abstract/concret). Astfel, materialul intuitiv (imaginile) se retine mai usor decat
materialul verbal (textele). Textele bine structurate logic se invata mai usor decat cele
nesistematice. Un material este mai usor de memorat cu cat volumul lui este mai mic. Familiaritatea
materialului inlesneste memorarea; ideile noi sau prea putin cunoscute necesita mai mult efort
pentru fixarea lor.
- pozitia materialului intr-o serie data: ceea ce se afla la inceputul sau la sfarsitul unei serii se
memoreaza mai usor decat materialul situat la mijloc.
- ambianta: poate fi stimulatoare (unui elev ii este facilitata invatarea atunci cand se afla intr-o
biblioteca, alaturi de alti colegi), indiferenta sau inhibatoare.
Optimizarea memoriei in vederea sporirii gradului de eficienta. Iata cateva modalitati:
- prelucrarea cat mai activa a textului: un text se fragmenteaza, apoi se desprind ideile principale
ale fiecarui fragment; pe baza acestor idei alcatuim un plan al textului.
- stabilirea unor repere, a unor puncte de sprijin: facem legaturi, asociatii intre anumite idei si
imagini ce ne sunt familiare, subliniem ideile principale cu creioane colorate etc.
- memorarea este mai eficienta daca materialul reprezinta scopul, si nu doar mijlocul ei: astfel, un
elev care memoreaza pentru a lua o nota sau a trece un examen (acestea fiind scopuri), va uita in
mai mare masura decat daca el memoreaza pentru a sti, a detine acele cunostinte.
Memoria si uitarea
O parte din materialul memorat incepe sa nu mai poata fi actualizat, apoi el dispare in
intregime. Ajungem chiar in situatia cand nici nu-l mai putem recunoaste; atunci uitarea este
completa. Uitarea este un fenomen natural, normal si, mai ales, relativ necesar. Asa cum un depozit
se supraincarca, nemaidand posibilitatea de a se depozita si alte materiale, tot asa si “depozitul”
memoriei s-ar putea supraincarca, daca nu ar exista uitarea. Uitarea intervine ca o supapa care lasa
sa se scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari. In raport cu memoria, uitarea
este un fenomen negativ. Insa, in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un
fenomen pozitiv, intrucat uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea
sistemului cognitiv al individului.
Exista trei forme ale uitarii: uitarea totala (stergerea integrala a datelor memorate si pastrate);
recunoasterile si reproducerile partiale; lapsusul (uitarea momentana, exact pentru acea perioada
cand ar trebui sa ne reamintim).
Ce uitam? Uitam informatiile care isi pierd actualitatea, care se devalorizeaza, care nu mai au
semnificatie, nu mai raspund unor necesitati, informatiile neesentiale, amanuntele, detaliile.
De ce uitam? Datorita starilor de oboseala, surmenaj, anxietate, imbolnavire a creierului.
Totusi, cea care primeaza este insuficienta sau proasta organizare a invatarii. Atat subinvatarea (cu
mai putine repetitii decat este necesar), cat si suprainvatarea (cu mai multe repetitii decat numarul
optim) sunt la fel de periculoase pentru memorie.
Uitarea poate fi combatuta, cel mai bine, prin repetarea materialului memorat (cam 7
repetitii).