limbajul

Limbajul nu este un proces psihic intrucat nu prelucreaza un continut informational pentru a-l
transforma intr-un produs. Limbajul este o activitate de comunicare cu ajutorul limbii si, ca orice
activitate, presupune participarea tutror fenomenelor psihice: perceptii, reprezentari, gandire,
memorie, atentie, vointa etc. Limbajul reprezinta una dintre manifestarile esentiale ale vietii psihice
a omului si una dintre trasaturile esentiale ale omului in raport cu alte vietuitoare. El faciliteaza
existenta omului ca fiinta sociala.
Limba: este un fenomen social ce s-a format in anumite conditii istorice; apartine unei
populatii mai largi; este independenta de existenta si vointa unui individ anume; evolueaza de-a
lungul istoriei societatii respective; este preexistenta individului (care o gaseste, la nastere, gata
constituita); este un cod in comunicarea sociala; este studiata de lingvistica.
Limbajul: este un fenomen psihic, dependent de ereditatea, mediul si educatia unui individ;
apartine unui singur individ; este strans legat de intreaga existenta si de vointa unui individ;
evolueaza pe parcursul vietii individuale; nu exista la nasterea individului (decat ca premisa
ereditara), dar se formeaza si se dezvolta din primii ani de viata; este un instrument al gandirii
individului; este studiat de psihologie.
Limbajul mai poate fi numit si “limba interiorizata”, intrucat fiecare individ preia, din primii
ani de viata, limba pe care o aude, cu toate componentele ei: vocabular, gramatica, semantica.
Aceasta preluare nu este absolut completa, intrucat fiecare individ isi dezvolta un limbaj propriu ce
il caracterizeaza (unul are un vocabular mai bogat, altul stapaneste normele gramaticale mai bine,
unul articuleaza cuvintele mai corect etc.). Nu de putine ori, limbajul reflecta personalitatea omului
respectiv.
Asa cum aminteam, limbajul este un proces de comunicare. Comunicarea este un proces de
transmitere de informatii. Elementele unei scheme de comunicare sunt: emitatorul; receptorul;
mesajul; canalul prin care se transmite mesajul; conexiunea inversa prin care emitatorul primeste
informatii despre intelegerea mesajului de catre receptor (destinatar). Mesajul este transpus intr-un
cod (codul reprezinta un sistem de semne cu semnificatie) care, la om, este limba (ca sistem de
semne si reguli, determinat istoric si utilizat de o comunitate). Limba este un cod natural, dar mai
exista si alte coduri, numite artificiale:alfabetul Morse, alfabetul Braille (pentru nevazatori),
codurile cifrate (folosite in spionaj) etc. Conexiunea inversa functioneaza in felul urmator: daca o
persoana se adreseaza alteia si aceasta nu-i raspunde nimic, prima va intelege ca nu a fost auzita sau
inteleasa si-si va modifica mesajul, vorbind mai tare sau aducand noi lamuriri. Aceasta conexiune
functioneaza si in comunicarea scrisa.
Principalele functii ale limbajului sunt urmatoarele:
- functia de comunicare: prin transferarea continutului informational de la o persoana la alta, face
posibila cooperarea intre oameni;
- functia cognitiva: prin cuvinte se realizeaza intelegerea superioara a lumii externe si a propriei
persoane;
- functia simbolic-reprezentativa: de substituire a unor obiecte, fenomene, relatii prin formule
verbale;
- functia expresiva: de manifestare complexa a unor idei, imagini, nu numai prin cuvintele insele,
ci si prin intonatie, mimica, pantomimica, gestica;
- functia persuasiva (de convingere): puterea de inducere la o alta persoana a unor idei si stari
emotionale;
- functia de reglare (de determinare): este functia de reglare, determinare, conducere a conduitei
altei persoane si a propriului comportament;
- functia ludica: functia ludica sau de joc implica jocul de cuvinte. Altfel spus, presupune
asociatii verbale de efect, consonante, ritmica, ciocniri de sensuri etc., mergand pana la
constructia artistica;
- functia de detensionare nervoasa: se realizeaza prin insemnari intr-un jurnal, de exemplu;
- functia dialectica: este functia de formulare si rezolvare a contradictiilor sau conflictelor
problematice (dialectica=teorie generala si metoda filosofica constand in analiza si depasirea
argumentelor contradictorii in scopul descoperirii adevarului).
Formele limbajului
A. Limbajul pasiv
Acest tip de limbaj asigura receptia si intelegerea limbajului. Citirea este o varianta a
limbajului pasiv. De regula, limbajul pasiv il precede pe cel activ si este mai bogat decat acesta.
B. Limbajul activ
Acest tip de limbaj consta in pronuntarea cuvintelor si in construirea de propozitii si fraze.
Limbajul activ cunoaste urmatoarele forme: limbajul intern si limbajul extern. In categoria
limbajului extern distingem: limbajul oral si limbajul scris.
Limbajul oral reprezinta forma naturala si fundamentala a limbajului. Limbajul oral se
prezinta sub forma monologului, cand o persoana vorbeste si altul/altii asculta (cazul conferintelor,
al expunerilor, al monologurilor artistice), dialogului, in care doua sau mai multe persoane schimba
mesaje reciproc, colocviului, o forma mixta de limbaj oral, intrucat el contine monologuri si
dialoguri si solilocviului, acesta reprezentand vorbirea de unul singur (cazul unei tulburari psihice,
cand monologhezi in absenta unui auditoriu, sau cazul oricaruia dintre noi cand suntem singuri in
camera si spunem, de exemplu: “Aoleu, am uitat mancarea pe foc!” etc.).
Limbajul oral, fata de cel scris, este mai rapid si beneficiaza de mai multe mijloace de
expresivitate lingvistice (intonatia si accentul, care permit sublinieri, exprimarea unor atitudini si
stari afective; alegerea cuvintelor si modul de frazare, care asigura adaptarea mesajului la situatia
concreta) si extralingvistice (gesturile, mimica, postura etc., ce au rolul de a sublinia anumite
sensuri, atitudini etc.).
Alte caracteristici importante ale limbajului oral:
- se desfasoara intr-o situatie concreta care influenteaza comunicarea;
- este o forma a limbajului prezenta la toti subiectii normali;
- pe baza lui se realizeaza citirea, scrierea si limbajul intern;
- beneficiaza de completari, reveniri, corectari, intrucat asigura o conexiune inversa rapida;
- exprima atat idei, cat si stari afective, de aici si expresivitatea vorbirii.
Limbajul scris este o forma culturala a limbajului. El apare pe la 6-7 ani dar, spre deosebire de
limbajul oral, care se invata spontan, acesta necesita interventia unei persoane capabile sa dirijeze
invatarea. Presupune asocierea sunetelor organizate in cuvinte cu semnele grafice corespunzatoare
si realitatea la care se refera. Este sever reglementat de norme gramaticale, lexicale si ortografice.
Se caracterizeaza prin claritate si sistematizare; evidentiaza, astfel, mai bine capacitatea de gandire
decat limbajul oral. Redactarea scrisa se cere pregatita, deoarece nu se poate reveni asupra
organizarii informatiei dupa ce ea a fost transmisa. Deoarece necesita mai mult timp de gandire in
pregatirea lui, limbajul scris presupune o doza mai mare de respomsabilitate. Asa am putea explica
de ce avem tendinta sa iertam vorbele jignitoare adresate noua (ele pot fi spuse la manie), dar sa
trecem mult mai greu cu vederea o scrisoare injurioasa. Sa ne amintim si de zicala latina “verba
volant, scripta manent”.
Limbajul intern este acea forma a limbajului care se produce in plan mintal, fiind ascuns,
asonor si avand o foarte mare viteza de desfasurare. Viteza provine din faptul ca nu mai sunt
implicate miscarile musculare necesare vorbirii si scrierii, dar si din faptul ca se pot folosi imagini
ca inlocuitori ai cuvintelor; or, imaginile apar spontan, in timp ce cuvintele desfasurate necesita un
timp mai indelungat. Limbajul intern apare pe baza interiorizarii limbajului extern. Acest tip de
limbaj se formeaza in jurul varstei de 5 ani. El coordoneaza limbajul vorbit si scris.
Principalele tulburari ale limbajului:
- Alalia: incapacitatea producerii vorbirii sau pronuntarii unor sunete; logoplegie; afazie.
- Agrafia: incapacitatea producerii scrisului; este o pierdere sau tulburare a functiei de exprimare a
gandurilor prin scris.
- Alexia: incapacitatea de a citi, pierdere a capacitatii de a intelege limbajul scris provocata de unele
leziuni in centrii nervosi; cecitate verbala.
- Balbaiala: tulburare a ritmului vorbirii in care apar poticniri, repetari de sunete ori silabe.