Motivatia

Activitatea umana este un raport, o relatie intre organism si mediu, in care are loc un consum
energetic, cu o finalitate adaptativa (de exemplu, activitatea de invatare). Uzand de energia sa fizica
si mentala, omul intervine asupra mediului sau de viata, dar si asupra propriei persoane, pentru a-si
atinge anumite scopuri ce vizeaza mai buna integrare in mediu, un plus de bine pentru sine.
Activitatea umana este considerata modalitatea de existenta si de manifestare a psihicului, in sensul
ca S.P.U. (functiile psihice) nu poate fi identificat decat in cazul in care subiectul desfasoara
activitati. De aceea, un om care nu desfasoara nici o activitate, nici nu poate fi considerat om in
adevaratul sens al cuvantului ci, asa cum se spune, doar o “leguma” (avand numai functii biologice
care il mentin in viata).
Tipuri de activitati umane: activitati materiale (activitatea bucatarului); activitati spirituale
(activitatea poetului); activitati cognitive (cercetarea stiintifica); activitati afective (activitatea
sexuala); jocul (in copilaria mica); invatarea (copilul mare si adolescentul); munca (specifica
adultului); creatia.
In activitatea sa, fie ca este vorba de joaca, fie ca este vorba de munca sau invatatura, omul
este determinat de ceva, numit cu termenul motiv. Motivatia este un fenomen psihic ce declanseaza,
orienteaza si sustine energetic activitatea. Ea este “cauza interna” a comportamentului. Motivatia
este “motorul” vietii noastre psihice, intrucat tot ceea ce intreprindem este provocat de unele sau
altele dintre componentele motivatiei.
Sistemul motivational cuprinde: trebuinte, motive, interese, convingeri, idealuri, conceptia
despre lume si viata.
Trebuintele sunt componentele motivatiei care semnalizeaza dezechilibrele interne (biologice
si psihice), care se manifesta ca stari de tensiune interna ce se cer “dezamorsate”. Unele sunt
primare (prezente de la nastere –foame, sete), insa cele mai numeroase sunt dobandite ca urmare a
cerintelor pe care mediul le formuleaza fata de om (secundare – de locuinta, de cunoastere).
Este faimoasa piramida trebuintelor formulata de americanul Abraham Maslow:
1. Trebuinte biologice (hrana, apa, odihna, sex)
2. Trebuinte de securitate (prezervarea impotriva primejdiilor)
3. Trebuinte de afiliere (omul, ca fiinta sociala, are nevoie de ceilalti)
4.Trebuinte de stima si statut (nevoia de a fi apreciat de ceilalti si de a avea o pozitie recunoscuta in
raport cu ei)
5. Trebuinte cognitive (nevoia umana de cunoastere)
6. Trebuinte estetice (nevoia de frumos, de armonie)
7. Trebuinte de autorealizare (nevoia de a face ceva din propria persoana, de autoimplinire in plan
profesional, familial, material etc.)
Aceste trebuinte, cu cat se situeaza mai sus spre varful piramidei, cu atat sunt mai specifice
omului, caracterizandu-l ca fiinta superioara. Insa, o trebuinta superioara nu prea apare daca nu sunt
satisfacute cele inferioare, macar partial (cei ce nu au ce manca sau unde dormi, nu se gandesc la
stima, nu au nevoie de autorealizare).
Satisfacerea trebuintelor duce la reducerea tensiunii, nesatisfacerea lor indelungata produce
perturbari caracteriale si poate pune chiar in pericol existenta individului.
Motivele provin din constientizarea trebuintelor, declansand actiunea pentru satisafcerea lor.
Altfel spus, motivele sunt trebuinte atat de puternice, incat declanseaza actiunile prin care se
satisfac. Trebuintele sunt ca niste semnale de alarma ce ne aduc la cunostinta ca ceva nu e in ordine
cu noi. Cand ne dam seama de acest lucru (cand constientizam trebuinta) si pornim la actiune,
vorbim de aparitia motivului care ne orienteaza spre scopul adecvat, dar ne si furnizeaza energia
necesara desfasurarii actiunii.
Interesele sunt structuri motivationale selective (nu ne poate interesa absolut totul), durabile
(rezista in timp, nu apar si dispar brusc, asa cum se intampla cu preferintele sau atractia), active
(imping cu necesitate la actiune: un elev interesat de matematica isi cauta diferite culegeri, rezolva
mereu probleme), care orienteaza subiectul spre anumite domenii de activitate. Interesele pot fi
stiintifice, artistice, sportive, personale, de grup, generale.
Convingerile constau in idei profund implantate afectiv in personalitatea omului. Convingerile
sunt idei pe care omul le iubeste si pe care este gata sa le apere cu toata forta, facand sacrificii. Este
cazul savantilor care au preferat sa moara (Giordano Bruno) decat sa renunte la convingerile pe care
le aveau. Ele se contureaza incepand cu adolescenta.
Idealurile sunt proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei care ii ghideaza intreaga
existenta. Idealul de viata se sprijina pe visul de perspectiva ca forma a imaginatiei ce-l reprezinta
pe subiect plasat in viitor. Idealul este, insa, forta ce-l propulseaza spre realizarea in practica a
acestor imagini in care subiectul se “vede” ocupand un anumit statut – visez/idealul meu este sa
ajung un medic renumit etc. Idealurile se formeaza pornind de la exemple oferite de persoane din
anturaj, personalitati literare, artistice, sportive, prin analiza critica a modelelor. Este important ca
fiecare om sa-si defineasca idealurile in consens cu posibilitatile reale de care dispune; daca
idealurile se formuleaza sub posibilitati, se va produce o stagnare, o involutie chiar a personalitatii –
daca ele sunt mult peste limitele proprii, pot sa apara stari de oboseala, deceptie, inadaptare.
Conceptia despre lume si viata este cea mai generala si complexa strucutura a motivatiei,
continand totalitatea ideilor, convingerilor despre viata, societate si om. Fiind dependenta de
experienta individului, ea se formeaza la varsta adolescentei. Conceptiile pot fi diverese: stiintifice
sau nestiintifice, dupa cum omul se orienteaza dupa idei verificate de stiinta sau dupa anumite
prejudecati, credinte; realiste sau fanteziste, dupa cum persoana se conduce dupa faptele concrete
de viata ori dupa idei rupte de realitate, rod al purei imaginatii; progresiste sau retrograde, daca
subiectul este “in pas cu mersul vremurilor” sau, dimpotriva, ramane ancorat in idei depasite cu care
nu mai poate face fata cerintelor actuale (cazul parintilor ce nu s-au adaptat mentalitatilor noilor
generatii, fiind acuzati de proprii lor copii ca avand “conceptii invechite”).
Motivatia are forme care se clasifica in perechi contrare:
1. a. motivatia pozitiva: este aceea care vizeaza recompense, succese si stimuleaza la o activitate;
are efecte benefice asupra activitatii sau relatiilor interumane (laudele, incurajarea).
b. motivatia negativa: aceea care duce la actiuni menite sa evite pedepse, insuccese (pedeapsa,
amenintarea); are drept efecte refuzul, evitarea, abtinerea.
Un copil laudat va fi mai motivat sa indeplineasca o sarcina, sa rezolve o problema, fata de unul
care este certat. Totusi, este mai bine sa existe o motivatie, decat sa nu existe nici una. Un copil
nebagat in seama la lectii va avea cel mai slab randament.
2. a. motivatia intrinseca: exista atunci cand ne atrage insasi activitatea pe care o desfasuram – citim
o carte care ne intereseaza in sine, jucam tenis fiindca ne place. Raportam motivatia la sursa
producatoare; in acest caz, sursa generatoare se afla in subiect, in nevoile si trebuintele lui
personale. Daca sursa generatoare a motivatiei se afla in afara subiectului, fiindu-I sugerata/impusa
de o alta persoana, atunci avem urmatorul tip de motivatie, cea extrinseca.
b. motivatia extrinseca: ne stimuleaza sa actionam pentru a atinge un scop (atragator) – citim o carte
pentru a lua o nota buna a doua zi, jucam tensi (care ne oboseste) fiindca speram sa obtinem un
premiu important. Astfel, activitatile desfasurate nu ne intereseaza, ele sunt doar un mijloc.
3. a. motivatia cognitiva: consta in nevoia, dorinta de a cunoaste, de a intelege ceva; este principalul
stimulent intrinsec pentru activitatea intelectuala, pentru invatatura.
b. motivatia afectiva: izvoraste din nevoia omului de a obtine aprobarea celorlalti. Astfel, copilul
invata pentru a provoca bucuria mamei sale, pe care o iubeste foarte mult. Aceasta forma
motivationala poate fi sporita prin perspectiva pierderii afectiunii celor apropiati.
Optimumul motivational. Acesta depinde de dificultatea sarcinii si reprezinta acea intensitate a
stimularii care sa permita obtinerea celor mai bune rezultate. O activitate prea complexa, prea
dificila produce reactii emotive dezorganizatoare, performanta scazand. Daca dificultatea sarcinii
este apreciata corect, optimumul va fi reprezentat de o anume corespondenta intre dificultate si
nivelul stimularii. Cand ea nu este apreciata corect, poate avea loc o submotivare sau o
supramotivare. Gradul motivarii care dinamizeaza individul spre realizarea unor progrese se
numeste nivel de aspiratie. Atingerea nivelului de aspiratie ne da satisfactii. El se afla in raport cu
posibilitatile persoanei. Astfel, un elev slab va fi foarte fericit sa obtina nota 7, considerata ca o
catastrofa pentru un scolar foarte bun. Pentru a avea efecte pozitive, trebuie ca nivelul de aspiratie
sa se situeze putin peste posibilitatile actuale ale individului. In felul acesta, devine un factor de
progres.