Caracterul

Caracterul este definit ca latura relational-valorica si de autoreglare a personalitatii care
exprima felul de a fi al omului in relatiile cu lumea.
Caracterul este latura relationala intrucat el rezulta din si se manifesta in relatiile cu ceilalti.
Daca temperamentul omului se exprima in tempoul activitatii sale (mai alert sau mai lent),
aptitudinile se manifesta in produsele activitatii sale, caracterul se exprima numai in relatiile cu
lumea, in care omul apare ca: cinstit, modest, harnic, binevoitor sau, dimpotriva, mincinos,
ingamfat, lenes, rauvoitor etc. Sa retinem, in acest punct al discutiei, urmatorul aspect: caracterul nu
este innascut, ci se formeaza in procesul adaptarii la relatiile sociale.
Caracterul este numit si latura valorica a personalitatii, deoarece el este cel care confera
valoare fiintei omenesti. Omul este mai mult sau mai putin valoros din punct de vedere social, in
functie de masura in care el contribuie la armonia sau, dimpotriva, la perturbarea angrenajului social
din care face parte. Astfel, trasaturile caracteriale de personalitate se exprima in termeni polari
(pozitiv-negativ):bunatate-rautate, generozitate-zgarcenie, politete-impolitete etc.
Printre factorii ce contribuie la formarea caracterului, amintim: afectivitatea, motivatia,
vointa, educatia primita in familie si scoala, modelul pe care un individ il considera drept exemplu
de urmat.
Un om cu caracter isi orienteaza comportamentul in concordanta cu valorile morale si va
respinge manifestarile sanctionate de societate. Spre deosebire de acesta, un om lipsit de caracter
este cel ce accepta sa fie imoral.
Caracterul valorifica insusirile de temperament si aptitudinile si vegheaza la propria formare;
de aici rezulta functia de autoreglaj.
Spre deosebire de particularitatile temperamentale, care nu se modifica radical, caracterul se
modifica in timp, o conditie a autoperfectionarii fiind exigenta fata de sine.
Componentele caracterului
Vorbim, in primul rand, de atitudini. In sens psihologic, atitudinea se defineste drept pozitia
(orientarea) stabila fata de clase de obiecte si fenomene. Atunci cand spunem ca cineva este
neingrijit, intelegem ca persoana respectiva are o pozitie constanta (si nu ocazionala) fata de
aspectul sau fizic, vestimentar. La fel, cand afirmam ca cineva este politicos, intelegem ca foloseste
in mod constant si fata de toata lumea formulele uzuale de politete.
Atitudinea are, la randul ei, 2 componente (laturi): una orientativa (continand elemente
motivational-afective si intelectuale) si alta volitiva (continand elemente actionale). Potrivit celor 2
laturi, impartim atitudinile in 2 categorii:
A. atitudini stabile, orientate in 4 directii:
- fata de sine: demnitate, incredere in sine, exigenta fata de propria persoana, sau, contrar, umilinta,
neincredere, toleranta fata de propriile greseli.
- fata de ceilalti: sinceritate, bunatate, altruism, exigenta sau minciuna, rautate, egoism, toleranta.
- fata de munca: punctualitate, corectitudine, interes, spirit de initiativa sau nepunctualitate,
incorectitudine, dezinteres, indiferenta.
- fata de societate in ansamblul ei: patriotism, internationalism sau ura fata de patrie, fata de cei
straini neamului tau, antisemitism, rasism, sovinism.
B. trasaturi voluntare de caracter: fermitatea, darzenia, curajul, hotararea, eroismul, stapanirea de
sine sau lasitatea, nehotararea etc.
Atitudinile stabile, orientative sunt potentiale, ele devenind reale prin interventia trasaturilor
volitive de caracter. Numai in aceste conditii un om poate fi apreciat intr-un fel sau altul. Astfel,
daca un elev afirma ca-si va pregati intotdeauna temele, la toate disciplinele de studiu, dar el nu va
dovedi, prin comportamentul sau, ca s-a pregatit in mod constant, nu va fi apreciat drept
constiincios si muncitor, ci ca fiind laudaros, mincinos sau cu vointa slaba. Iata, dar, cum relatia
dintre atitudinea stabila si trasatura volitiva de caracter este reflectata de relatia dintre vorba si fapta.
Fiind componente ale caracterului, atitudinile se dobandesc, se formeaza pe parcursul vietii
individuale, prin relatiile cu cei din jur, sub continua apreciere (evaluare, sanctionare) a acestora.
Structra (profilul) caracterial
Psihologul american G.W.Allport (1897-1967) a impartit trasaturile caracteriale in 3 grupe:
- 1-2 trasaturi cardinale: cele care sunt foarte evidente, impunandu-se in existenta cotidiana a
individului;
- 10-15 principale: strans legate de primele, pe care le sustin si le nuanteaza;
- sute-mii de trasaturi secundare si de fond: apar rar, numai daca se ivesc conditii propice pentru a
le solicita si pe care insusi individul, adesea, nu si le recunoaste (cineva sustine cu tarie ca nu-l
caracterizraza hotia, desi e greu de crezut ca nu a luat niciodata fara voie macar o cireasa dintrun
pom de langa un gard).
Trasaturile cardinale, impreuna cu cele principale, formeaza profilul psihomoral al unei
persoane. Nu avem de-a face cu o simpla insiruire de trasaturi de caracter sau atitudini, ci cu o
ierarhizare a lor in cadrul unui sistem. Astfel, mandria are alte semnificatii cand coreleaza cu
demnitatea si constiinciozitatea, decat atunci cand este in relatie cu egoismul si lenea.
Exemple de ierarhizari ale trasaturilor caracteriale:
1. politicos+cinstit ------- amabil+corect+tolerant+sincer+suspicios+sobru-----------
increzator+exigent+erou+antipatic+sfidator+mincinos+rautacios+invidios+glumet. (trasaturi
cardinale-------trasaturi principale-------trasaturi secundare)=profil caracterial predominant
pozitiv.
2. dusmanos+orgolios-------razbunator+sfidator+certaret+suparacios+ranchiunos--------------
anarhist+generos+politicos+mincinos+invidios+vulgar+tolerant+amabil= profil caracterial
predominant negativ.
Caracteristicile caracterului:
- unitatea caracterului: se refera la stabilitatea lui in fata schimbarii continue a situatiilor.
- expresivitatea caracterului: se refera la nota specifica pe care I-o imprima trasaturile dominante.
- originalitatea: coerenta launtrica ce rezulta din modul unic de armonizare a trasaturilor
cardinale cu cele principale si secundare.
- bogatia: data de multitudinea relatiilor pe care persoana le stabileste cu semenii.
- plasticitatea: caracterul nu este un sistem rigid, el fiind capabil de a evolua, de a se restructura,
adaptandu-se unor imprejurari de viata noi.
- taria de caracter: se exprima in rezistenta la influente contrare scopurilor si convingerilor pe
care o persoana si le-a transformat in linii de orientare fundamentala.