Afectivitatea

Realitatea cu care se confrunta omul il face pe acesta sa se raporteze diferit fata de ea, sa simta
placere sau neplacere, multumire sau insatisfactie, bucurie sau tristete. Unul si acelasi obiect
produce stari afective diferite la diferite persoane sau la aceeasi persoana, in momente diferite.
Astfel, nu obiectul este important, ci relatia dintre el si subiect.
Procesele afective sunt procese psihice reglatorii care reflecta relatiile dintre subiect si obiect,
sub forma de trairi atitudinale. Reflectarea relatiilor omului cu lumea are, iata, loc, sub forma unor
trairi subiective (interne) ce rezulta din satisfacerea sau nesatisfacerea trebuintelor. Ecoul
(rasunetul) afectiv pe care il au evenimentele lumii in fiecare dintre noi este diferit, intrucat si
trebuintele noastre, in orice moment, pot fi diferite de ale celorlalti.
Afectivitatea este in raport cu intregul organism, fiind o reactie concomitent organica, psihica
si comportamentala. Atfel, desi mustarul irita limba, totusi ne face placere, fiindca e in concordanta
cu nevoia de excitatie a stomacului in contact cu grasimile.
Raportul dintre starile afective si necesitatile noastre este fundamental. O muzica simfonica ne
poate emotiona foarte puternic numai daca mediul si educatia muzicala ne-au trezit interesul pentru
acest gen de muzica; altfel, ne lasa indiferenti sau chiar ne enerveaza.
Afectivitatea este o componenta de baza a psihicului, strans legata de motivatie. In plus, prin
afectivitate, omul se diferentiaza de roboti si calculatoare.
Proprietatile proceselor afective:
- polaritatea: consta in tendinta de a se situa fie in jurul unui pol pozitiv, fie in jurul altuia negativ,
in functie de satisfacerea sau contrazicerea trebuintelor noastre. Vorbim, astfel, de stari afective
placute sau neplacute. Caracterul polar duce la cuplarea emotiilor in: bucurie-tristete, simpatieantipatie,
entuziasm-deprimare, iubire-ura. Caracterul placut al unei tariri afective (caracter stenic)
mobilizeaza, de regula, spre activitate, in timp ce caracterul neplacut (astenic) al unei trairi afective
demobilizeaza. O stare afectiva placuta, precum succesul, poate fi stenica pentru unii,
determinandu-i, in continuare, la actiune, in timp ce, pentru altii, poate fi astenica, facandu-i sa sa
multumeasca cu ceea ce au obtinut.
- intensitatea: reprezinta forta, taria trairii afective. Unii oameni sunt impresionati si de evenimente
care nu au prea mare importanta, in timp ce altii raman “reci” chiar in fata unor evenimente
dramatice. Exista stari afective intense, altele foarte intense, dupa cum sunt si trairi abia
observabile. Intensitatea este in functie de raportul obiectelor cu trebuintele omului, dar si de
sensibilitatea persoanei (capacitatea de a vibra afectiv, foarte diferita de la un individ la altul).
- durata: consta in persistenta in timp a proceseor afective, chiar daca obiectul lor nu mai e prezent.
Sentimentele pot dura un an sau o viata, emotiile – de la cateva secunde la cateva ore. Frica si
groaza in fata unui accident persista si dupa ce pericolul a trecut; dragostea se pastreaza chiar daca
fiinta iubita nu mai este.
- mobilitatea: se manifesta prin transformari rapide in interiorul aceleiasi trairi sau prin trecerea de
la o stare afectiva la alta. Un exemplu pentru primul caz: o noua moda in randul tinerilor, li se poate
parea, la inceput, unora, draguta, pentru ca, ulterior, sa li se para extraordinara. Exemplificand al
doilea caz: se poate trece foarte usor, uneori, de la dragoste la ura, sau de la ura la dragoste. Aceste
treceri se fac numai in conditii de necesitate, atunci cand situatia si solicitarile o cer. De aceea,
mobilitatea trebuie deosebita net de fluctuatia trairilor afective, care presupune tot o asemenea
trecere, dar fara nici un motiv, fara sa fie ceruta de o solicitare obiectiva sau de vreo necesitate
subiectiva. Fluctuatia este un indiciu al slabiciunii, imaturitatii sau chiar al patologiei proceselor
afective (se intalneste frecvent la copii si la persoanele imature).
- expresivitatea: capacitatea starilor afective de a se exterioriza prin intermediul unor manifestari
numite expresii emotionale. Iata cateva exemple de expresii emotionale:
+ mimica: expresia ochilor, pozitia sprancenelor, miscarile buzelor etc.; prin ele se exprima bucuria,
suferinta, indignarea, mahnirea, descurajarea, sfidarea, surpriza etc.
+ pantomimica: reactiile corpului – tinuta, mersul, gesturile (mersul sprintar, saltaret tradeaza
bucurie, buna dispozitie, mersul incet, agale, tradeaza suparare, tristete).
+ modificarile de natura vegetativa: amplificarea sau diminuarea ritmului respiratiei,
vasoconstrictia, vasodilatatia, cresterea conductibilitatii electrice a parului, hiper-sau hipotonus
muscular, modificarea compozitiei chimice a sangelui sau a hormonilor etc. Toate acestea se
soldeaza cu paloare, inrosire, tremuraturi, lacrimi, transpiratie, gol in stomac etc. Pornind de la
aceste modificari, a aparut “detectorul de minciuni”, cel ce inregistreaza activitatea unor organe ce
reactioneaza in timpul emotiilor subiective provocate de conflictele motivationale (este de retinut
faptul ca aceste modificari de natura vegetativa, relativ independente de sistemul nervos central, nu
pot fi controlate voluntar).
+ schimbarea vocii: se schimba intensitatea, ritmul vorbirii, intonatia, timbrul vocii. La manie, omul
se exprima cu o vove ridicata. In alte situatii, daca suntem atenti la intonatie, un “da” poate fi mai
negativ decat un “nu”.
Expresiile si conduitele emotionale se invata, se insusesc in timpul vietii, fie prin imitatie, fie
prin efort voluntar. Iata, orbii din nastere, de exemplu, au o expresivitate emotionala aproape nula.
De asemenea, omul poate sa si simuleze anumite expresii emotionale. Apar, astfel, discrepante intre
trairile afective si expresiile emotionale (cazul actorilor, al conventiilor sociale). Mai mult, au
aparut expresii emotionale noi, specific umane, cum ar fi zambetul cu diversele sale varietati:
binevoitor, ironic, condescendent, aprobativ, dispretuitor, indiferent, rautacios.
Roluri si functii ale afectivitatii:
- comunica in exterior trairea unei persoane: un profesor isi poate da seama daca elevii au inteles
sau nu ceea ce li s-a explicat;
- influenteaza conduita altora in vederea savarsirii unor fapte: copilul plange uneori pentru a obtine
ceea ce doreste;
- are rol de contagiune: trezeste reactii similare si la alte persoane;
- inlesneste adaptarea: la inmormantare plangem, la o petrecere suntem veseli (chiar daca nu avem
chef);
- accentueaza sau diminueaza starea afectiva: plangand, ne putem “descarca”, elibera sau,
dimpotriva, “incarca” afectiv.
In viata sociala, unele expresii si conduite emotionale sunt intarite si valorificate, altele sunt
inhibate si respinse, avand loc parca un fel de “dresaj”: in cultura noastra euroatlantica, plansul este
rezervat femeilor si refuzat barbatilor; tristetea produsa de pierderea unei persoane dragi este
simbolizata prin doliu (negru sau alb, in functie de societate); sarutul s-a standardizat sub diferite
forme: parintesc, amical, fratern, colegial, oficial, erotic etc. Vedem, astfel, ca expresiile emotionale
au nu doar o semnificatie individuala, ci si una sociala.
Clasificarea trairilor afective
A. Procesele afective primare
Au caracter spontan. Sunt slab organizate. Se situeaza mai aproape de instinctiv si tind sa
scape controlului constient (mania). Sunt insotite de o expresivitate bogata. Intalnim trairile afective
de provenienta organica (cauzate de buna sau reaua functionare a organelor interne) – stari de
neliniste (in cardiopatii), iritare (in afectiunile pulmonare), mohoreala (in afectiunile
gastrointenstinale), euforie (in hepatita). Tot aici vorbim de afecte: stari afective foarte intense, cu
aparitie brusca, bogate in modificari expresive, greu de controlat constient – furia, spaima,
disperarea, bucuria dezlantuita.
B. Procesele afective complexe
Beneficiaza de un grad mai mare de constientizare si intelectualizare. Au o orientare bine
determinata spre un obiect sau o persoana. Se desfasoara fie tumultos, fie calm. Intalnim in aceasta
categorie: emotiile curente – forme afective de scurta durata, active, intense, provocate de insusirile
separate ale obiectelor, cum sunt bucuria, tristetea, simpatia, antipatia, entuziasmul, admiratia,
dispretul, speranta, deznadejdea, placerea, dezgustul etc. Fata de afecte, ele se manifesta in
comportament mai nuantat si mai rafinat, dupa tipare si conveniente socioculturale; emotiile
superioare – legate nu atat de obiecte, cat de o activitate pe care o desfasoara individul. Ele pot sa
apara in activitatile intelectuale, in creatia artistica, in religiozitate. Presupun de regula evaluari,
acordari de semnificatii valorice activitatilor desfasurate; dispozitiile afective – sunt stari difuze, cu
intensitate variabila si durabilitate relativa. Sunt mai vagi decat emotiile. De multe ori putem fi bine
sau prost dispusi fara sa ne dam seama de ce anume, desi exista cu siguranta o cauza sau chiar mai
multe pentru starea respectiva. Daca dispozitiile se repeta, se pot transforma in trasaturi de
caracter. Firile inchise, taciturne, anxioase, mohorate, blazate, ca si cele deschise, bine dispuse,
vesele, entuziaste se formeaza prin repetarea si prelungirea in timp, in personalitatea individului, a
dispozitiilor afective traite de acesta in existenta sa personala.
C. Procesele afective superioare
Se caracterizeaza printr-o mare restructurare si raportare valorica, situata nu la nivel de obiect
(ca cele primare), de activitate (ca cele complexe), ci la nivel de personalitate. In aceasta categorie
includem sentimentele si pasiunile.
Sentimentele sunt trairi afective intense, de lunga durata, relativ stabile, specific umane. Se
pastreaza multa vreme, uneori toata viata. Alaturi de cunoscutele sentimente de dragoste, ura,
invidie, gelozie, admiratie, indoiala, recunostinta (ce includ elemente de ordin intelectual,
motivational, voluntar si caracterizeaza omul ca personalitate), intalnim si sentimente intelectuale
(curiozitatea, mirarea, indoiala, dragostea de adevar), estetice (admiratia, extazul), morale
(patriotismul, datoria).
Pasiunile sunt sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate si generalitate foarte
mare, antrenand intreaga personalitate. Pasiunile pot fi nobile, cu orientare sociala pentru adevar,
dreptate, progres (pentru pictura, muzica etc.) sau oarbe (gelozia morbida, avaritia, fanatismul,
jocurile de noroc), negative, asa-numitele patimi sau vicii.
Cateva dintre tulburarile aparute in afectivitate:
- fobia: teama nejustificata fata de o situatie sau un obiect; nu poate fi explicata;
exemple: acrofobie (locuri inalte), agorafobie (spatii deschise), aihmofobie (lucruri ascutite),
algofobie (durere), amatofobie (praf), amaxofobie (vehicule), androfobie (sexul masculin),
anemofobie (curenti de aer), astrafobie (fulgere), ataxofobie (dezordine), autofobie (a fi singur),
automizofobie (mirosuri neplacute care ar proveni de la propria persoana),chenofobie (incaperi
goale), cherofobie (starea de buna dispozitie), claustrofobie (spatii inchise), cleptofobie (teama de a
nu comite un furt), demonofobie (diavoli), vertigofobie (ameteala), fagofobie (a nu se ineca cu
alimente), fotofobie (lumina), fatofobie (pisici), gamafobie (casatorie), ginofobie (femei),
hidrofobie (apa), necrofobie (cadavre), taferofobie (a nu fi ingropat de viu), talasofobie (de valuri,
de mare), tanatofobie (moarte), zoofobie (animale)
- anxietatea: ingrijorare, neliniste, teama, in absenta unor cauze care sa le provoace
- euforia: buna dispozitie exagerata, veselie nemotivata
- frustrarea: stare resimtita de cel inselat in asteptarile sale; cauza poate fi lipsa unui obiect, lipsa
unui loc de munca, imbolnavirea etc.