Activitatea umana este un raport, o relatie intre organism si mediu, in care are loc un consum
energetic, cu o finalitate adaptativa (de exemplu, activitatea de invatare). Uzand de energia sa fizica
si mentala, omul intervine asupra mediului sau de viata, dar si asupra propriei persoane, pentru a-si
atinge anumite scopuri ce vizeaza mai buna integrare in mediu, un plus de bine pentru sine.
Activitatea umana este considerata modalitatea de existenta si de manifestare a psihicului, in sensul
ca S.P.U. (functiile psihice) nu poate fi identificat decat in cazul in care subiectul desfasoara
activitati. De aceea, un om care nu desfasoara nici o activitate, nici nu poate fi considerat om in
adevaratul sens al cuvantului ci, asa cum se spune, doar o “leguma” (avand numai functii biologice
care il mentin in viata).
Tipuri de activitati umane: activitati materiale (activitatea bucatarului); activitati spirituale
(activitatea poetului); activitati cognitive (cercetarea stiintifica); activitati afective (activitatea
sexuala); jocul (in copilaria mica); invatarea (copilul mare si adolescentul); munca (specifica
adultului); creatia.
In activitatea sa, fie ca este vorba de joaca, fie ca este vorba de munca sau invatatura, omul
este determinat de ceva, numit cu termenul motiv. Motivatia este un fenomen psihic ce declanseaza,
orienteaza si sustine energetic activitatea. Ea este “cauza interna” a comportamentului. Motivatia
este “motorul” vietii noastre psihice, intrucat tot ceea ce intreprindem este provocat de unele sau
altele dintre componentele motivatiei.
Sistemul motivational cuprinde: trebuinte, motive, interese, convingeri, idealuri, conceptia
despre lume si viata.
Trebuintele sunt componentele motivatiei care semnalizeaza dezechilibrele interne (biologice
si psihice), care se manifesta ca stari de tensiune interna ce se cer “dezamorsate”. Unele sunt
primare (prezente de la nastere –foame, sete), insa cele mai numeroase sunt dobandite ca urmare a
cerintelor pe care mediul le formuleaza fata de om (secundare – de locuinta, de cunoastere).
Este faimoasa piramida trebuintelor formulata de americanul Abraham Maslow:
1. Trebuinte biologice (hrana, apa, odihna, sex)
2. Trebuinte de securitate (prezervarea impotriva primejdiilor)
3. Trebuinte de afiliere (omul, ca fiinta sociala, are nevoie de ceilalti)
4.Trebuinte de stima si statut (nevoia de a fi apreciat de ceilalti si de a avea o pozitie recunoscuta in
raport cu ei)
5. Trebuinte cognitive (nevoia umana de cunoastere)
6. Trebuinte estetice (nevoia de frumos, de armonie)
7. Trebuinte de autorealizare (nevoia de a face ceva din propria persoana, de autoimplinire in plan
profesional, familial, material etc.)
Aceste trebuinte, cu cat se situeaza mai sus spre varful piramidei, cu atat sunt mai specifice
omului, caracterizandu-l ca fiinta superioara. Insa, o trebuinta superioara nu prea apare daca nu sunt
satisfacute cele inferioare, macar partial (cei ce nu au ce manca sau unde dormi, nu se gandesc la
stima, nu au nevoie de autorealizare).
Satisfacerea trebuintelor duce la reducerea tensiunii, nesatisfacerea lor indelungata produce
perturbari caracteriale si poate pune chiar in pericol existenta individului.
Motivele provin din constientizarea trebuintelor, declansand actiunea pentru satisafcerea lor.
Altfel spus, motivele sunt trebuinte atat de puternice, incat declanseaza actiunile prin care se
satisfac. Trebuintele sunt ca niste semnale de alarma ce ne aduc la cunostinta ca ceva nu e in ordine
cu noi. Cand ne dam seama de acest lucru (cand constientizam trebuinta) si pornim la actiune,
vorbim de aparitia motivului care ne orienteaza spre scopul adecvat, dar ne si furnizeaza energia
necesara desfasurarii actiunii.
Interesele sunt structuri motivationale selective (nu ne poate interesa absolut totul), durabile
(rezista in timp, nu apar si dispar brusc, asa cum se intampla cu preferintele sau atractia), active
(imping cu necesitate la actiune: un elev interesat de matematica isi cauta diferite culegeri, rezolva
mereu probleme), care orienteaza subiectul spre anumite domenii de activitate. Interesele pot fi
stiintifice, artistice, sportive, personale, de grup, generale.
Convingerile constau in idei profund implantate afectiv in personalitatea omului. Convingerile
sunt idei pe care omul le iubeste si pe care este gata sa le apere cu toata forta, facand sacrificii. Este
cazul savantilor care au preferat sa moara (Giordano Bruno) decat sa renunte la convingerile pe care
le aveau. Ele se contureaza incepand cu adolescenta.
Idealurile sunt proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei care ii ghideaza intreaga
existenta. Idealul de viata se sprijina pe visul de perspectiva ca forma a imaginatiei ce-l reprezinta
pe subiect plasat in viitor. Idealul este, insa, forta ce-l propulseaza spre realizarea in practica a
acestor imagini in care subiectul se “vede” ocupand un anumit statut – visez/idealul meu este sa
ajung un medic renumit etc. Idealurile se formeaza pornind de la exemple oferite de persoane din
anturaj, personalitati literare, artistice, sportive, prin analiza critica a modelelor. Este important ca
fiecare om sa-si defineasca idealurile in consens cu posibilitatile reale de care dispune; daca
idealurile se formuleaza sub posibilitati, se va produce o stagnare, o involutie chiar a personalitatii –
daca ele sunt mult peste limitele proprii, pot sa apara stari de oboseala, deceptie, inadaptare.
Conceptia despre lume si viata este cea mai generala si complexa strucutura a motivatiei,
continand totalitatea ideilor, convingerilor despre viata, societate si om. Fiind dependenta de
experienta individului, ea se formeaza la varsta adolescentei. Conceptiile pot fi diverese: stiintifice
sau nestiintifice, dupa cum omul se orienteaza dupa idei verificate de stiinta sau dupa anumite
prejudecati, credinte; realiste sau fanteziste, dupa cum persoana se conduce dupa faptele concrete
de viata ori dupa idei rupte de realitate, rod al purei imaginatii; progresiste sau retrograde, daca
subiectul este “in pas cu mersul vremurilor” sau, dimpotriva, ramane ancorat in idei depasite cu care
nu mai poate face fata cerintelor actuale (cazul parintilor ce nu s-au adaptat mentalitatilor noilor
generatii, fiind acuzati de proprii lor copii ca avand “conceptii invechite”).
Motivatia are forme care se clasifica in perechi contrare:
1. a. motivatia pozitiva: este aceea care vizeaza recompense, succese si stimuleaza la o activitate;
are efecte benefice asupra activitatii sau relatiilor interumane (laudele, incurajarea).
b. motivatia negativa: aceea care duce la actiuni menite sa evite pedepse, insuccese (pedeapsa,
amenintarea); are drept efecte refuzul, evitarea, abtinerea.
Un copil laudat va fi mai motivat sa indeplineasca o sarcina, sa rezolve o problema, fata de unul
care este certat. Totusi, este mai bine sa existe o motivatie, decat sa nu existe nici una. Un copil
nebagat in seama la lectii va avea cel mai slab randament.
2. a. motivatia intrinseca: exista atunci cand ne atrage insasi activitatea pe care o desfasuram – citim
o carte care ne intereseaza in sine, jucam tenis fiindca ne place. Raportam motivatia la sursa
producatoare; in acest caz, sursa generatoare se afla in subiect, in nevoile si trebuintele lui
personale. Daca sursa generatoare a motivatiei se afla in afara subiectului, fiindu-I sugerata/impusa
de o alta persoana, atunci avem urmatorul tip de motivatie, cea extrinseca.
b. motivatia extrinseca: ne stimuleaza sa actionam pentru a atinge un scop (atragator) – citim o carte
pentru a lua o nota buna a doua zi, jucam tensi (care ne oboseste) fiindca speram sa obtinem un
premiu important. Astfel, activitatile desfasurate nu ne intereseaza, ele sunt doar un mijloc.
3. a. motivatia cognitiva: consta in nevoia, dorinta de a cunoaste, de a intelege ceva; este principalul
stimulent intrinsec pentru activitatea intelectuala, pentru invatatura.
b. motivatia afectiva: izvoraste din nevoia omului de a obtine aprobarea celorlalti. Astfel, copilul
invata pentru a provoca bucuria mamei sale, pe care o iubeste foarte mult. Aceasta forma
motivationala poate fi sporita prin perspectiva pierderii afectiunii celor apropiati.
Optimumul motivational. Acesta depinde de dificultatea sarcinii si reprezinta acea intensitate a
stimularii care sa permita obtinerea celor mai bune rezultate. O activitate prea complexa, prea
dificila produce reactii emotive dezorganizatoare, performanta scazand. Daca dificultatea sarcinii
este apreciata corect, optimumul va fi reprezentat de o anume corespondenta intre dificultate si
nivelul stimularii. Cand ea nu este apreciata corect, poate avea loc o submotivare sau o
supramotivare. Gradul motivarii care dinamizeaza individul spre realizarea unor progrese se
numeste nivel de aspiratie. Atingerea nivelului de aspiratie ne da satisfactii. El se afla in raport cu
posibilitatile persoanei. Astfel, un elev slab va fi foarte fericit sa obtina nota 7, considerata ca o
catastrofa pentru un scolar foarte bun. Pentru a avea efecte pozitive, trebuie ca nivelul de aspiratie
sa se situeze putin peste posibilitatile actuale ale individului. In felul acesta, devine un factor de
progres.
marți, 7 februarie 2012
Imaginatia
Pe parcursul vietii, omul se confrunta cu situatii deosebite de cele anterioare, care fac necesara
elaborarea unor scheme comportamentale noi, descoperirea unor solutii noi de rezolvare a
problemelor. In astfel de situatii, el foloseste un proces psihic specific lui, imaginatia.
Imaginatia este procesul cognitiv superior de elaborare a unor imagini si/sau proiecte noi, pe
baza combinarii, prelucrarii, transformarii datelor din experienta anterioara. Imaginatia este o
adaptare activa, transformativa si creatoare a omului, producand imagini, obiecte, idei noi. Prin
intermediul ei, omul este capabil de performanta unica de a realiza unitatea intre trecut, prezent si
viitor.
Imaginatia interactioneaza cu toate functiile psihice. Astfel, memoria ii furnizeaza material
pentru combinatiile sale, imaginatia exploreaza necunoscutul iar gandirea verifica justetea
ipotezelor sale si valoarea rezultatelor obtinute. Afectivitatea, tensiunea emotionala asigura energia
necesara procesului imaginativ.
Specificul imaginatiei este dat de faptul ca, pe langa reproducerea realitatii, ii adauga acesteia
ceva nou. Imaginatia este cu atat mai apreciata cu cat produsele ei se remarca prin originalitate si
diferenta fata de ceea ce exista deja.
In actele creatoare si in rezolvarea de probleme, imaginatia este asociata cu inteligenta,
respectiv cu capacitatea mintii umane de a stabili relatii intre elemente distincte si, aparent, fara
legatura.
Procedeele imaginatiei:
Procedeul imaginativ este un mod de operare mental, o succesiune mai mult sau mai putin
riguroasa de compuneri, descompuneri si recompuneri. Originalitatea combinatoricii imaginative se
explica prin libera organizare a procedeelor si a succesiunii lor.
- aglutinarea: consta intr-o organizare, sinteza mentala a unor parti eterogene din diferite fiinte sau
obiecte (monstrii mitologici – sfinxul cu cap de femeie si corp de leu, centaurul, sirena; creatii
tehnice – radiocasetofonul, robotul casnic);
- amplificarea si diminuarea: modificarea exagerata a dimensiunilor, marirea sau micsorarea
mentala a dimensiunilor unei structuri initiale (uriasii, piticii, Setila, Flamanzila, Gerila, Tom
Degetel, legumele uriase, arborii pitici de tip bonsai etc.);
- multiplicarea si/sau omisiunea: consta in modificarea pe plan mental a numarului de elemente ale
unui intreg, a unor parti ale fiintelor sau obiectelor (balaurul cu sapte capete, ciclopul [cu un singur
ochi], calaretul fara cap);
- diviziunea: separarea mentala a unor functii umane si realizarea tehnica a uneia din ele (bratul
mecanic din industria automatizata, cupa excavatorului);
- rearanjarea: pastrarea elementelor unor structuri cunoscute, dar modificand dispunerea lor in
spatiu (asa au aparut primele autoturisme cu motorul in spate);
- adaptarea: presupune transpunerea unui element intr-un nou context (aclimatizarea plantelor si a
animalelor, transferarea laserului din domeniul militar in domeniul medical, utilizarea penelor de
pasari sau a florilor la ornamentarea palariilor, hidrobicicleta);
- substitutia: inlocuirea intr-un obiect a unui material, a unei substante cu o alta mai avantajoasa
(inlocuitorii de piele, substantele chimice sintetice alimentare-indulcitori, coloranti, inlocuirea
lemnului cu plastic, sticla sau metal in construirea mobilierului);
- tipizarea: identificarea aspectelor comune unei categorii de oameni si contopirea lor intr-un
personaj concret, tipic (Hagi Tudose-tipul zgarcitului, Catavencu-tipul politicianului fara scrupule);
- analogia: descoperirea unor aspecte noi la nivelul unor obiecte sau fenomene pornind de la
asemanarea lor cu altele mai bine cunoscute (avionul a fost construit prin analogie cu pasarilelat.
avis=pasare, aparatul foto-prin analogie cu ochiul uman, formula benzenului a fost descoperita
pornind de la imaginea sarpelui care-si apuca coada);
- empatia: transpunerea imaginara a cuiva in pielea altei persoane, cautand sa inteleaga mai bine
felul in care ea interpreteaza evenimentele; este o capacitate foarte necesara atat actorilor, cat si
profesorilor.
Formele imaginatiei
1. Imaginatia involuntara.
- visul din timpul somnului: este o forma involuntara si pasiva a imaginatiei; este un fenomen
natural, normal (toti oamenii viseaza), fiind si necesar (privarea de somnul cu vise genereaza
tulburari psihice);reprezinta o succesiune de imagini, emotii, reflectii care apar in somnul paradoxal
(care alterneaza cu somnul profund, fara vise), atunci cand se mai pastreaza unele legaturi intre
creier si stimulii din mediu, concretizand situatii sau “aventuri” la care subiectul participa ca
personaj principal sau ca simplu spectator; deseori intamplarile visate sunt absurde, imposibile in
realitate; uneori ne dam seama ca visam, dar nu putem influenta ceea ce se intampla in vis;
continutul visului este determinat de stimuli din mediul extern sau intern (stimuli organici, idei
dominante, stari emotionale); Freud considera ca visul permite exprimarea dorintelor pe care omul
refuza sa le recunoasca (dorinte refulate); uneori, in vis se continua preocuparile din ajun, ceea ce
poate duce la descoperiri sau creatii artistice valoroase, realizate, de fapt, in vis.
- reveria: are loc atunci cand ne aflam intr-o stare de relaxare, dar, totusi, de veghe; gandurile
vagabondeaza, imaginandu-ne tot felul de situatii, in general pe linia dorintelor, asteptarilor noastre;
in reverie perceptia timpului este alterata; este sau poate fi insotita fie de stari afective pozitive, fie
negative; consacrand prea mult timp reveriei, aceasta poate dauna, diminuand eforturile mari
necesare oricarei realizari.
2. Imaginatia voluntara
- imaginatia reproductiva: consta in elaborarea mentala a imaginilor unor obiecte sau fenomene
existente in trecut sau prezent, dar care nu au fost percepute direct de catre subiect; imaginile
rezulta din combinarea si transformarea informatiei stocate in memorie, pe baza descrierii verbale
sau a unei scheme oferite de altcineva; este o forma activa, constienta si voluntara a imaginatiei,
care largeste foarte mult bagajul de cunostinte si permite facilitarea solutionarii de variate
probleme; astfel, ascultarea relatarii la radio a unei intreceri sportive sau a descrierii unor obiecte
sau fenomene (pe care noi nu le-am perceput direct), ne solicita imaginatia reproductiva.
- imaginatia creatoare: este o forma activa, voluntara si creativa a imaginatiei, este cea mai
complexa si valoroasa forma a imaginatiei, fiind orientata spre solutionarea de probleme complexe,
spre crearea de productii noi; se caracterizeaza prin bogatia si noutatea procedeelor, prin
valorificarea eficienta a sugestiilor din inconstient; interesul pentru creatia inovatoare, trebuinta de
autorealizare dinamizeaza fantezia implicata in cele mai variate activitati umane, obtinandu-se noi
ipoteze, noi creatii artistice si tehnice; acest tip de imaginatie presupune o motivatie puternica si
este favorizata de trairi emotionale intense; este orientata spre ce este posibil, spre nou, spre viitor;
fazele acesteia sunt: prepararea (colectarea de informatii, schitarea de planuri), incubatia
(preocuparea de gasire a unei solutii este comutata la nivel inconstient, aparitia ideii salvatoare
poate fi favorizata prin somn, plimbari, insingurare), iluminarea (gasirea brusca a ideii in momente
din cele mai neasteptate), verificarea (elaborarea produsului astfel incat el sa fie acceptat).
Sintetizand, in cazul unui roman, scriitorul este cel care si-a folosit imaginatia creatoare, iar
cititorul si-a folosit imaginatia reproductiva.
- visul de perspectiva: consta in proiectarea mentala a propriului curs al vietii, in concretizarea prin
imagini a idealului de viata pe care si-l propune o persoana.
elaborarea unor scheme comportamentale noi, descoperirea unor solutii noi de rezolvare a
problemelor. In astfel de situatii, el foloseste un proces psihic specific lui, imaginatia.
Imaginatia este procesul cognitiv superior de elaborare a unor imagini si/sau proiecte noi, pe
baza combinarii, prelucrarii, transformarii datelor din experienta anterioara. Imaginatia este o
adaptare activa, transformativa si creatoare a omului, producand imagini, obiecte, idei noi. Prin
intermediul ei, omul este capabil de performanta unica de a realiza unitatea intre trecut, prezent si
viitor.
Imaginatia interactioneaza cu toate functiile psihice. Astfel, memoria ii furnizeaza material
pentru combinatiile sale, imaginatia exploreaza necunoscutul iar gandirea verifica justetea
ipotezelor sale si valoarea rezultatelor obtinute. Afectivitatea, tensiunea emotionala asigura energia
necesara procesului imaginativ.
Specificul imaginatiei este dat de faptul ca, pe langa reproducerea realitatii, ii adauga acesteia
ceva nou. Imaginatia este cu atat mai apreciata cu cat produsele ei se remarca prin originalitate si
diferenta fata de ceea ce exista deja.
In actele creatoare si in rezolvarea de probleme, imaginatia este asociata cu inteligenta,
respectiv cu capacitatea mintii umane de a stabili relatii intre elemente distincte si, aparent, fara
legatura.
Procedeele imaginatiei:
Procedeul imaginativ este un mod de operare mental, o succesiune mai mult sau mai putin
riguroasa de compuneri, descompuneri si recompuneri. Originalitatea combinatoricii imaginative se
explica prin libera organizare a procedeelor si a succesiunii lor.
- aglutinarea: consta intr-o organizare, sinteza mentala a unor parti eterogene din diferite fiinte sau
obiecte (monstrii mitologici – sfinxul cu cap de femeie si corp de leu, centaurul, sirena; creatii
tehnice – radiocasetofonul, robotul casnic);
- amplificarea si diminuarea: modificarea exagerata a dimensiunilor, marirea sau micsorarea
mentala a dimensiunilor unei structuri initiale (uriasii, piticii, Setila, Flamanzila, Gerila, Tom
Degetel, legumele uriase, arborii pitici de tip bonsai etc.);
- multiplicarea si/sau omisiunea: consta in modificarea pe plan mental a numarului de elemente ale
unui intreg, a unor parti ale fiintelor sau obiectelor (balaurul cu sapte capete, ciclopul [cu un singur
ochi], calaretul fara cap);
- diviziunea: separarea mentala a unor functii umane si realizarea tehnica a uneia din ele (bratul
mecanic din industria automatizata, cupa excavatorului);
- rearanjarea: pastrarea elementelor unor structuri cunoscute, dar modificand dispunerea lor in
spatiu (asa au aparut primele autoturisme cu motorul in spate);
- adaptarea: presupune transpunerea unui element intr-un nou context (aclimatizarea plantelor si a
animalelor, transferarea laserului din domeniul militar in domeniul medical, utilizarea penelor de
pasari sau a florilor la ornamentarea palariilor, hidrobicicleta);
- substitutia: inlocuirea intr-un obiect a unui material, a unei substante cu o alta mai avantajoasa
(inlocuitorii de piele, substantele chimice sintetice alimentare-indulcitori, coloranti, inlocuirea
lemnului cu plastic, sticla sau metal in construirea mobilierului);
- tipizarea: identificarea aspectelor comune unei categorii de oameni si contopirea lor intr-un
personaj concret, tipic (Hagi Tudose-tipul zgarcitului, Catavencu-tipul politicianului fara scrupule);
- analogia: descoperirea unor aspecte noi la nivelul unor obiecte sau fenomene pornind de la
asemanarea lor cu altele mai bine cunoscute (avionul a fost construit prin analogie cu pasarilelat.
avis=pasare, aparatul foto-prin analogie cu ochiul uman, formula benzenului a fost descoperita
pornind de la imaginea sarpelui care-si apuca coada);
- empatia: transpunerea imaginara a cuiva in pielea altei persoane, cautand sa inteleaga mai bine
felul in care ea interpreteaza evenimentele; este o capacitate foarte necesara atat actorilor, cat si
profesorilor.
Formele imaginatiei
1. Imaginatia involuntara.
- visul din timpul somnului: este o forma involuntara si pasiva a imaginatiei; este un fenomen
natural, normal (toti oamenii viseaza), fiind si necesar (privarea de somnul cu vise genereaza
tulburari psihice);reprezinta o succesiune de imagini, emotii, reflectii care apar in somnul paradoxal
(care alterneaza cu somnul profund, fara vise), atunci cand se mai pastreaza unele legaturi intre
creier si stimulii din mediu, concretizand situatii sau “aventuri” la care subiectul participa ca
personaj principal sau ca simplu spectator; deseori intamplarile visate sunt absurde, imposibile in
realitate; uneori ne dam seama ca visam, dar nu putem influenta ceea ce se intampla in vis;
continutul visului este determinat de stimuli din mediul extern sau intern (stimuli organici, idei
dominante, stari emotionale); Freud considera ca visul permite exprimarea dorintelor pe care omul
refuza sa le recunoasca (dorinte refulate); uneori, in vis se continua preocuparile din ajun, ceea ce
poate duce la descoperiri sau creatii artistice valoroase, realizate, de fapt, in vis.
- reveria: are loc atunci cand ne aflam intr-o stare de relaxare, dar, totusi, de veghe; gandurile
vagabondeaza, imaginandu-ne tot felul de situatii, in general pe linia dorintelor, asteptarilor noastre;
in reverie perceptia timpului este alterata; este sau poate fi insotita fie de stari afective pozitive, fie
negative; consacrand prea mult timp reveriei, aceasta poate dauna, diminuand eforturile mari
necesare oricarei realizari.
2. Imaginatia voluntara
- imaginatia reproductiva: consta in elaborarea mentala a imaginilor unor obiecte sau fenomene
existente in trecut sau prezent, dar care nu au fost percepute direct de catre subiect; imaginile
rezulta din combinarea si transformarea informatiei stocate in memorie, pe baza descrierii verbale
sau a unei scheme oferite de altcineva; este o forma activa, constienta si voluntara a imaginatiei,
care largeste foarte mult bagajul de cunostinte si permite facilitarea solutionarii de variate
probleme; astfel, ascultarea relatarii la radio a unei intreceri sportive sau a descrierii unor obiecte
sau fenomene (pe care noi nu le-am perceput direct), ne solicita imaginatia reproductiva.
- imaginatia creatoare: este o forma activa, voluntara si creativa a imaginatiei, este cea mai
complexa si valoroasa forma a imaginatiei, fiind orientata spre solutionarea de probleme complexe,
spre crearea de productii noi; se caracterizeaza prin bogatia si noutatea procedeelor, prin
valorificarea eficienta a sugestiilor din inconstient; interesul pentru creatia inovatoare, trebuinta de
autorealizare dinamizeaza fantezia implicata in cele mai variate activitati umane, obtinandu-se noi
ipoteze, noi creatii artistice si tehnice; acest tip de imaginatie presupune o motivatie puternica si
este favorizata de trairi emotionale intense; este orientata spre ce este posibil, spre nou, spre viitor;
fazele acesteia sunt: prepararea (colectarea de informatii, schitarea de planuri), incubatia
(preocuparea de gasire a unei solutii este comutata la nivel inconstient, aparitia ideii salvatoare
poate fi favorizata prin somn, plimbari, insingurare), iluminarea (gasirea brusca a ideii in momente
din cele mai neasteptate), verificarea (elaborarea produsului astfel incat el sa fie acceptat).
Sintetizand, in cazul unui roman, scriitorul este cel care si-a folosit imaginatia creatoare, iar
cititorul si-a folosit imaginatia reproductiva.
- visul de perspectiva: consta in proiectarea mentala a propriului curs al vietii, in concretizarea prin
imagini a idealului de viata pe care si-l propune o persoana.
Memoria
Omul utilizeaza trecutul si experienta lui in permanenta, pentru ca altfel ar insemna sa reia
viata cu fiecare moment, ca fiind ceva nou. Reactualizarea trecutului se face cu ajutorul procesului
psihic numit memorie (lat.memoria=minte, istorie, poveste). Atributul mnezie, privitor la memorie,
este derivat din numele dat de greci zeitei memoriei, Mnemozine.
Memoria este un proces psihic cognitiv superior care fixeaza, pastreaza si reactualizeaza
experienta (informatiile) sub forma de amintiri.
Memoria este o capacitate generala a intregii materii, vie si/sau nevie: calculatorul are
memorie; mamiferele superioare recunosc locurile si pot reproduce unele acte pe care le invata;
fiintele vii retin anumiti excitanti; stancile si pietrele poarta urmele factorilor meteorologici care au
actionat asupra lor (ploi, ingheturi, arsita, vant etc.).
Toate procesele psihice complexe (gandire, imaginatie, vointa etc.) sunt imposibile fara
memorie. Memoria asigura continuitatea vietii psihice, legatura dintre ieri si azi; astfel, ea face
posibil progresul cunoasterii. Memoria este in interactiune si interdependenta cu toate procesele,
insusirile si capacitatile psihice. Astfel, ea retine si organizeaza datele oferite de simturi, le
sistematizeaza cu ajutorul gandirii, prin eforturi de vointa si in functie de anumite interese.
Reamintirea unei persoane sau a unei situatii este insotita de constiinta absentei lor in prezent,
constiinta a ceva trecut. Altfel, s-ar crea iluzii tulburatoare, ducand la reactii absurde din partea
noastra (halucinatii). Memoria se produce in legatura cu perceptia si constiinta timpului.
Memoria cuprinde: imagini ale obiectelor, fenomenelor, sitautiilor; trairi afective; scheme ale
actiunilor externe (tricotat, scris); operatii precum cele de adunare, scadere, analiza gramaticala;
cuvinte, idei, reguli.
Caracteristicile mai importante ale memoriei sunt:
- memoria este activa: nu consta intr-o simpla depozitare a informatiilor ca intr-o biblioteca, ele
fiind prelucrate; unele imagini sunt simplificate, alte amintiri sunt imbogatite in functie de trebuinte,
sentimente etc.;
- memoria este selectiva: nu retinem si, mai ales, nu ne reamintim totul; selectivitatea este
determinata de motivatie, de starea generala a organismului, de caracterul optimist sau pesimist al
persoanei; ceea ce memoram este in functie de cultura noastra si, mai ales, in raport cu dorintele,
interesele ce ne anima;
- memoria este relativ fidela: ea reactualizeaza continutul celor memorate; totusi, ea nu este ca o
fotografie: datorita caracterului activ si al selectivitatii, amintirile prezinta deosebiri mai mici sau
mai mari fata de datele percepute initial;
- memoria este mijlocita: asocierea a ceva nou cu ceva binecunoscut ne inlesneste reamintirea; retin
numele unei strazi fiindca acolo locuieste o ruda, sau un elev retine ca Revolutia franceza a avut loc
in 1789, deoarece aceasta data difera cu o cifra de data lui de nastere – 1989;
- memoria este inteligibila: fixarea si reamintirea sunt mult facilitate de stabilirea unei legaturi
logice intre doua fenomene sau evenimente;
- materialul memorat intr-un anumit moment al vietii poate deveni punct de referinta, jalon pentru
viitor: prima zi de scoala, intalnirea cu un om deosebit etc.
Ca orice proces, memoria este alcatuita din mai multe faze:
- memorarea (intiparirea, fixarea) este primul proces, prima faza, o faza activa si selectiva, spre
deosebire de fotografiere sau imprimare pe banda magnetica;
- conservarea (pastrarea) informatiilor, adica retinerea a ceea ce a fost memorat; poate dura un
timp scurt (de la cateva secunde la cateva minute) sau mai multa vreme (chiar toata viata); trainicia
ei depinde de particularitatile materialului de memorat (inteligibil sau fara sens) si de conditiile in
care a fost achizitionat (foarte importante sunt conditiile de natura afectiva);
- reactualizarea informatiilor presupune extragerea informatiei din memoria latenta sub forma de
amintire; se realizeaza sub forma recunoasterii (recunosc o persoana, un obiect, un text;
recunoasterea se realizeaza in prezenta obiectului sau situatiei) sau a reproducerii (posibilitatea de a
reda ceea ce a fost perceput, reproducerea unui text invatat etc.; reproducerea, opusa recunoasterii,
se realizeaza in absenta obiectului, situatiei etc.). Atat recunoasterea, cat si reproducerea se pot
realiza facil, in mod spontan, ori pot sa ceara eforturi de precizare, de localizare in timp si spatiu
(cand si unde am vazut pe cineva, sau in ce carte am intalnit o anumita idee etc.).
Forme ale memoriei (forme de memorare):
Dupa prezenta sau absenta intentiei de a memora, intalnim:
- memorarea voluntara: este realizata constient, pe baza unui scop; este organizata, sistematizata;
intervine cand trebuie sa asimilam cunostinte dificile sau neinteresante; presupune un efort
sistematic de vointa; utilizeaza procedee speciale pentru facilitarea fixarii (fragmentarea textului,
degajarea ideilor principale, repetitiile etc.).
- memorarea involuntara: pe baza ei se obtine cel mai mare volum de amintiri; inregistreaza tot ce
ni se intampla, desi nu ne putem reaminti totul; se fixeaza cel mai bine activitatile in care suntem
puternic implicati; de asemenea, se fixeaza in memorie mult mai bine ceea ce ne intereseaza in mod
deosebit (un spectacol care ne captiveaza in comparatie cu unul plictisitor).
Dupa prezenta sau absenta gandirii, a efortului de intelegere, distingem:
- memorarea logica: are la baza intelegerea, stabilirea de asemanari si deosebiri, descifrarea unor
raporturi cauzale, inglobarea noilor idei in sistemul cunostintelor noastre dobandite anterior;
cunostintele obtinute astfel duc la progresul nostru intelectual.
- memorarea mecanica: este voluntara; se bazeaza pe simpla repetare; se retin informatii fara
intelegerea lor; vorbim de o invatare formala (adica doar a formelor verbale, dar nu si a continutului
logic) – se memoreaza cuvinte, fraze fara o sesizare deplina a continutului lor logic, a sensului lor; o
astfel de fixare este lipsita de durabilitate, dar ramane necesara pentru a retine anumite date istorice,
denumiri geografice, numele unor compusi chimici etc.
Intre formele de memorare nu exista o ruptura, ci o stransa interactiune (adeseori memorarea
involuntara este numai inceputul celei voluntare, de exemplu).
Factori ce influenteaza memoria:
1. Factori subiectivi (care tin de individ):
- organici: boala/sanatate, oboseala/odihna, foame, sete etc.
- psihici: atentia, motivatia, vointa, trairile afective etc.
2. Factori obiectivi (din afara subiectului):
- caracteristicile materialului de memorat (volumul, gradul de organizare si sistematizare, gradul de
familiarizare, abstract/concret). Astfel, materialul intuitiv (imaginile) se retine mai usor decat
materialul verbal (textele). Textele bine structurate logic se invata mai usor decat cele
nesistematice. Un material este mai usor de memorat cu cat volumul lui este mai mic. Familiaritatea
materialului inlesneste memorarea; ideile noi sau prea putin cunoscute necesita mai mult efort
pentru fixarea lor.
- pozitia materialului intr-o serie data: ceea ce se afla la inceputul sau la sfarsitul unei serii se
memoreaza mai usor decat materialul situat la mijloc.
- ambianta: poate fi stimulatoare (unui elev ii este facilitata invatarea atunci cand se afla intr-o
biblioteca, alaturi de alti colegi), indiferenta sau inhibatoare.
Optimizarea memoriei in vederea sporirii gradului de eficienta. Iata cateva modalitati:
- prelucrarea cat mai activa a textului: un text se fragmenteaza, apoi se desprind ideile principale
ale fiecarui fragment; pe baza acestor idei alcatuim un plan al textului.
- stabilirea unor repere, a unor puncte de sprijin: facem legaturi, asociatii intre anumite idei si
imagini ce ne sunt familiare, subliniem ideile principale cu creioane colorate etc.
- memorarea este mai eficienta daca materialul reprezinta scopul, si nu doar mijlocul ei: astfel, un
elev care memoreaza pentru a lua o nota sau a trece un examen (acestea fiind scopuri), va uita in
mai mare masura decat daca el memoreaza pentru a sti, a detine acele cunostinte.
Memoria si uitarea
O parte din materialul memorat incepe sa nu mai poata fi actualizat, apoi el dispare in
intregime. Ajungem chiar in situatia cand nici nu-l mai putem recunoaste; atunci uitarea este
completa. Uitarea este un fenomen natural, normal si, mai ales, relativ necesar. Asa cum un depozit
se supraincarca, nemaidand posibilitatea de a se depozita si alte materiale, tot asa si “depozitul”
memoriei s-ar putea supraincarca, daca nu ar exista uitarea. Uitarea intervine ca o supapa care lasa
sa se scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari. In raport cu memoria, uitarea
este un fenomen negativ. Insa, in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un
fenomen pozitiv, intrucat uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea
sistemului cognitiv al individului.
Exista trei forme ale uitarii: uitarea totala (stergerea integrala a datelor memorate si pastrate);
recunoasterile si reproducerile partiale; lapsusul (uitarea momentana, exact pentru acea perioada
cand ar trebui sa ne reamintim).
Ce uitam? Uitam informatiile care isi pierd actualitatea, care se devalorizeaza, care nu mai au
semnificatie, nu mai raspund unor necesitati, informatiile neesentiale, amanuntele, detaliile.
De ce uitam? Datorita starilor de oboseala, surmenaj, anxietate, imbolnavire a creierului.
Totusi, cea care primeaza este insuficienta sau proasta organizare a invatarii. Atat subinvatarea (cu
mai putine repetitii decat este necesar), cat si suprainvatarea (cu mai multe repetitii decat numarul
optim) sunt la fel de periculoase pentru memorie.
Uitarea poate fi combatuta, cel mai bine, prin repetarea materialului memorat (cam 7
repetitii).
viata cu fiecare moment, ca fiind ceva nou. Reactualizarea trecutului se face cu ajutorul procesului
psihic numit memorie (lat.memoria=minte, istorie, poveste). Atributul mnezie, privitor la memorie,
este derivat din numele dat de greci zeitei memoriei, Mnemozine.
Memoria este un proces psihic cognitiv superior care fixeaza, pastreaza si reactualizeaza
experienta (informatiile) sub forma de amintiri.
Memoria este o capacitate generala a intregii materii, vie si/sau nevie: calculatorul are
memorie; mamiferele superioare recunosc locurile si pot reproduce unele acte pe care le invata;
fiintele vii retin anumiti excitanti; stancile si pietrele poarta urmele factorilor meteorologici care au
actionat asupra lor (ploi, ingheturi, arsita, vant etc.).
Toate procesele psihice complexe (gandire, imaginatie, vointa etc.) sunt imposibile fara
memorie. Memoria asigura continuitatea vietii psihice, legatura dintre ieri si azi; astfel, ea face
posibil progresul cunoasterii. Memoria este in interactiune si interdependenta cu toate procesele,
insusirile si capacitatile psihice. Astfel, ea retine si organizeaza datele oferite de simturi, le
sistematizeaza cu ajutorul gandirii, prin eforturi de vointa si in functie de anumite interese.
Reamintirea unei persoane sau a unei situatii este insotita de constiinta absentei lor in prezent,
constiinta a ceva trecut. Altfel, s-ar crea iluzii tulburatoare, ducand la reactii absurde din partea
noastra (halucinatii). Memoria se produce in legatura cu perceptia si constiinta timpului.
Memoria cuprinde: imagini ale obiectelor, fenomenelor, sitautiilor; trairi afective; scheme ale
actiunilor externe (tricotat, scris); operatii precum cele de adunare, scadere, analiza gramaticala;
cuvinte, idei, reguli.
Caracteristicile mai importante ale memoriei sunt:
- memoria este activa: nu consta intr-o simpla depozitare a informatiilor ca intr-o biblioteca, ele
fiind prelucrate; unele imagini sunt simplificate, alte amintiri sunt imbogatite in functie de trebuinte,
sentimente etc.;
- memoria este selectiva: nu retinem si, mai ales, nu ne reamintim totul; selectivitatea este
determinata de motivatie, de starea generala a organismului, de caracterul optimist sau pesimist al
persoanei; ceea ce memoram este in functie de cultura noastra si, mai ales, in raport cu dorintele,
interesele ce ne anima;
- memoria este relativ fidela: ea reactualizeaza continutul celor memorate; totusi, ea nu este ca o
fotografie: datorita caracterului activ si al selectivitatii, amintirile prezinta deosebiri mai mici sau
mai mari fata de datele percepute initial;
- memoria este mijlocita: asocierea a ceva nou cu ceva binecunoscut ne inlesneste reamintirea; retin
numele unei strazi fiindca acolo locuieste o ruda, sau un elev retine ca Revolutia franceza a avut loc
in 1789, deoarece aceasta data difera cu o cifra de data lui de nastere – 1989;
- memoria este inteligibila: fixarea si reamintirea sunt mult facilitate de stabilirea unei legaturi
logice intre doua fenomene sau evenimente;
- materialul memorat intr-un anumit moment al vietii poate deveni punct de referinta, jalon pentru
viitor: prima zi de scoala, intalnirea cu un om deosebit etc.
Ca orice proces, memoria este alcatuita din mai multe faze:
- memorarea (intiparirea, fixarea) este primul proces, prima faza, o faza activa si selectiva, spre
deosebire de fotografiere sau imprimare pe banda magnetica;
- conservarea (pastrarea) informatiilor, adica retinerea a ceea ce a fost memorat; poate dura un
timp scurt (de la cateva secunde la cateva minute) sau mai multa vreme (chiar toata viata); trainicia
ei depinde de particularitatile materialului de memorat (inteligibil sau fara sens) si de conditiile in
care a fost achizitionat (foarte importante sunt conditiile de natura afectiva);
- reactualizarea informatiilor presupune extragerea informatiei din memoria latenta sub forma de
amintire; se realizeaza sub forma recunoasterii (recunosc o persoana, un obiect, un text;
recunoasterea se realizeaza in prezenta obiectului sau situatiei) sau a reproducerii (posibilitatea de a
reda ceea ce a fost perceput, reproducerea unui text invatat etc.; reproducerea, opusa recunoasterii,
se realizeaza in absenta obiectului, situatiei etc.). Atat recunoasterea, cat si reproducerea se pot
realiza facil, in mod spontan, ori pot sa ceara eforturi de precizare, de localizare in timp si spatiu
(cand si unde am vazut pe cineva, sau in ce carte am intalnit o anumita idee etc.).
Forme ale memoriei (forme de memorare):
Dupa prezenta sau absenta intentiei de a memora, intalnim:
- memorarea voluntara: este realizata constient, pe baza unui scop; este organizata, sistematizata;
intervine cand trebuie sa asimilam cunostinte dificile sau neinteresante; presupune un efort
sistematic de vointa; utilizeaza procedee speciale pentru facilitarea fixarii (fragmentarea textului,
degajarea ideilor principale, repetitiile etc.).
- memorarea involuntara: pe baza ei se obtine cel mai mare volum de amintiri; inregistreaza tot ce
ni se intampla, desi nu ne putem reaminti totul; se fixeaza cel mai bine activitatile in care suntem
puternic implicati; de asemenea, se fixeaza in memorie mult mai bine ceea ce ne intereseaza in mod
deosebit (un spectacol care ne captiveaza in comparatie cu unul plictisitor).
Dupa prezenta sau absenta gandirii, a efortului de intelegere, distingem:
- memorarea logica: are la baza intelegerea, stabilirea de asemanari si deosebiri, descifrarea unor
raporturi cauzale, inglobarea noilor idei in sistemul cunostintelor noastre dobandite anterior;
cunostintele obtinute astfel duc la progresul nostru intelectual.
- memorarea mecanica: este voluntara; se bazeaza pe simpla repetare; se retin informatii fara
intelegerea lor; vorbim de o invatare formala (adica doar a formelor verbale, dar nu si a continutului
logic) – se memoreaza cuvinte, fraze fara o sesizare deplina a continutului lor logic, a sensului lor; o
astfel de fixare este lipsita de durabilitate, dar ramane necesara pentru a retine anumite date istorice,
denumiri geografice, numele unor compusi chimici etc.
Intre formele de memorare nu exista o ruptura, ci o stransa interactiune (adeseori memorarea
involuntara este numai inceputul celei voluntare, de exemplu).
Factori ce influenteaza memoria:
1. Factori subiectivi (care tin de individ):
- organici: boala/sanatate, oboseala/odihna, foame, sete etc.
- psihici: atentia, motivatia, vointa, trairile afective etc.
2. Factori obiectivi (din afara subiectului):
- caracteristicile materialului de memorat (volumul, gradul de organizare si sistematizare, gradul de
familiarizare, abstract/concret). Astfel, materialul intuitiv (imaginile) se retine mai usor decat
materialul verbal (textele). Textele bine structurate logic se invata mai usor decat cele
nesistematice. Un material este mai usor de memorat cu cat volumul lui este mai mic. Familiaritatea
materialului inlesneste memorarea; ideile noi sau prea putin cunoscute necesita mai mult efort
pentru fixarea lor.
- pozitia materialului intr-o serie data: ceea ce se afla la inceputul sau la sfarsitul unei serii se
memoreaza mai usor decat materialul situat la mijloc.
- ambianta: poate fi stimulatoare (unui elev ii este facilitata invatarea atunci cand se afla intr-o
biblioteca, alaturi de alti colegi), indiferenta sau inhibatoare.
Optimizarea memoriei in vederea sporirii gradului de eficienta. Iata cateva modalitati:
- prelucrarea cat mai activa a textului: un text se fragmenteaza, apoi se desprind ideile principale
ale fiecarui fragment; pe baza acestor idei alcatuim un plan al textului.
- stabilirea unor repere, a unor puncte de sprijin: facem legaturi, asociatii intre anumite idei si
imagini ce ne sunt familiare, subliniem ideile principale cu creioane colorate etc.
- memorarea este mai eficienta daca materialul reprezinta scopul, si nu doar mijlocul ei: astfel, un
elev care memoreaza pentru a lua o nota sau a trece un examen (acestea fiind scopuri), va uita in
mai mare masura decat daca el memoreaza pentru a sti, a detine acele cunostinte.
Memoria si uitarea
O parte din materialul memorat incepe sa nu mai poata fi actualizat, apoi el dispare in
intregime. Ajungem chiar in situatia cand nici nu-l mai putem recunoaste; atunci uitarea este
completa. Uitarea este un fenomen natural, normal si, mai ales, relativ necesar. Asa cum un depozit
se supraincarca, nemaidand posibilitatea de a se depozita si alte materiale, tot asa si “depozitul”
memoriei s-ar putea supraincarca, daca nu ar exista uitarea. Uitarea intervine ca o supapa care lasa
sa se scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari. In raport cu memoria, uitarea
este un fenomen negativ. Insa, in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un
fenomen pozitiv, intrucat uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea
sistemului cognitiv al individului.
Exista trei forme ale uitarii: uitarea totala (stergerea integrala a datelor memorate si pastrate);
recunoasterile si reproducerile partiale; lapsusul (uitarea momentana, exact pentru acea perioada
cand ar trebui sa ne reamintim).
Ce uitam? Uitam informatiile care isi pierd actualitatea, care se devalorizeaza, care nu mai au
semnificatie, nu mai raspund unor necesitati, informatiile neesentiale, amanuntele, detaliile.
De ce uitam? Datorita starilor de oboseala, surmenaj, anxietate, imbolnavire a creierului.
Totusi, cea care primeaza este insuficienta sau proasta organizare a invatarii. Atat subinvatarea (cu
mai putine repetitii decat este necesar), cat si suprainvatarea (cu mai multe repetitii decat numarul
optim) sunt la fel de periculoase pentru memorie.
Uitarea poate fi combatuta, cel mai bine, prin repetarea materialului memorat (cam 7
repetitii).
limbajul
Limbajul nu este un proces psihic intrucat nu prelucreaza un continut informational pentru a-l
transforma intr-un produs. Limbajul este o activitate de comunicare cu ajutorul limbii si, ca orice
activitate, presupune participarea tutror fenomenelor psihice: perceptii, reprezentari, gandire,
memorie, atentie, vointa etc. Limbajul reprezinta una dintre manifestarile esentiale ale vietii psihice
a omului si una dintre trasaturile esentiale ale omului in raport cu alte vietuitoare. El faciliteaza
existenta omului ca fiinta sociala.
Limba: este un fenomen social ce s-a format in anumite conditii istorice; apartine unei
populatii mai largi; este independenta de existenta si vointa unui individ anume; evolueaza de-a
lungul istoriei societatii respective; este preexistenta individului (care o gaseste, la nastere, gata
constituita); este un cod in comunicarea sociala; este studiata de lingvistica.
Limbajul: este un fenomen psihic, dependent de ereditatea, mediul si educatia unui individ;
apartine unui singur individ; este strans legat de intreaga existenta si de vointa unui individ;
evolueaza pe parcursul vietii individuale; nu exista la nasterea individului (decat ca premisa
ereditara), dar se formeaza si se dezvolta din primii ani de viata; este un instrument al gandirii
individului; este studiat de psihologie.
Limbajul mai poate fi numit si “limba interiorizata”, intrucat fiecare individ preia, din primii
ani de viata, limba pe care o aude, cu toate componentele ei: vocabular, gramatica, semantica.
Aceasta preluare nu este absolut completa, intrucat fiecare individ isi dezvolta un limbaj propriu ce
il caracterizeaza (unul are un vocabular mai bogat, altul stapaneste normele gramaticale mai bine,
unul articuleaza cuvintele mai corect etc.). Nu de putine ori, limbajul reflecta personalitatea omului
respectiv.
Asa cum aminteam, limbajul este un proces de comunicare. Comunicarea este un proces de
transmitere de informatii. Elementele unei scheme de comunicare sunt: emitatorul; receptorul;
mesajul; canalul prin care se transmite mesajul; conexiunea inversa prin care emitatorul primeste
informatii despre intelegerea mesajului de catre receptor (destinatar). Mesajul este transpus intr-un
cod (codul reprezinta un sistem de semne cu semnificatie) care, la om, este limba (ca sistem de
semne si reguli, determinat istoric si utilizat de o comunitate). Limba este un cod natural, dar mai
exista si alte coduri, numite artificiale:alfabetul Morse, alfabetul Braille (pentru nevazatori),
codurile cifrate (folosite in spionaj) etc. Conexiunea inversa functioneaza in felul urmator: daca o
persoana se adreseaza alteia si aceasta nu-i raspunde nimic, prima va intelege ca nu a fost auzita sau
inteleasa si-si va modifica mesajul, vorbind mai tare sau aducand noi lamuriri. Aceasta conexiune
functioneaza si in comunicarea scrisa.
Principalele functii ale limbajului sunt urmatoarele:
- functia de comunicare: prin transferarea continutului informational de la o persoana la alta, face
posibila cooperarea intre oameni;
- functia cognitiva: prin cuvinte se realizeaza intelegerea superioara a lumii externe si a propriei
persoane;
- functia simbolic-reprezentativa: de substituire a unor obiecte, fenomene, relatii prin formule
verbale;
- functia expresiva: de manifestare complexa a unor idei, imagini, nu numai prin cuvintele insele,
ci si prin intonatie, mimica, pantomimica, gestica;
- functia persuasiva (de convingere): puterea de inducere la o alta persoana a unor idei si stari
emotionale;
- functia de reglare (de determinare): este functia de reglare, determinare, conducere a conduitei
altei persoane si a propriului comportament;
- functia ludica: functia ludica sau de joc implica jocul de cuvinte. Altfel spus, presupune
asociatii verbale de efect, consonante, ritmica, ciocniri de sensuri etc., mergand pana la
constructia artistica;
- functia de detensionare nervoasa: se realizeaza prin insemnari intr-un jurnal, de exemplu;
- functia dialectica: este functia de formulare si rezolvare a contradictiilor sau conflictelor
problematice (dialectica=teorie generala si metoda filosofica constand in analiza si depasirea
argumentelor contradictorii in scopul descoperirii adevarului).
Formele limbajului
A. Limbajul pasiv
Acest tip de limbaj asigura receptia si intelegerea limbajului. Citirea este o varianta a
limbajului pasiv. De regula, limbajul pasiv il precede pe cel activ si este mai bogat decat acesta.
B. Limbajul activ
Acest tip de limbaj consta in pronuntarea cuvintelor si in construirea de propozitii si fraze.
Limbajul activ cunoaste urmatoarele forme: limbajul intern si limbajul extern. In categoria
limbajului extern distingem: limbajul oral si limbajul scris.
Limbajul oral reprezinta forma naturala si fundamentala a limbajului. Limbajul oral se
prezinta sub forma monologului, cand o persoana vorbeste si altul/altii asculta (cazul conferintelor,
al expunerilor, al monologurilor artistice), dialogului, in care doua sau mai multe persoane schimba
mesaje reciproc, colocviului, o forma mixta de limbaj oral, intrucat el contine monologuri si
dialoguri si solilocviului, acesta reprezentand vorbirea de unul singur (cazul unei tulburari psihice,
cand monologhezi in absenta unui auditoriu, sau cazul oricaruia dintre noi cand suntem singuri in
camera si spunem, de exemplu: “Aoleu, am uitat mancarea pe foc!” etc.).
Limbajul oral, fata de cel scris, este mai rapid si beneficiaza de mai multe mijloace de
expresivitate lingvistice (intonatia si accentul, care permit sublinieri, exprimarea unor atitudini si
stari afective; alegerea cuvintelor si modul de frazare, care asigura adaptarea mesajului la situatia
concreta) si extralingvistice (gesturile, mimica, postura etc., ce au rolul de a sublinia anumite
sensuri, atitudini etc.).
Alte caracteristici importante ale limbajului oral:
- se desfasoara intr-o situatie concreta care influenteaza comunicarea;
- este o forma a limbajului prezenta la toti subiectii normali;
- pe baza lui se realizeaza citirea, scrierea si limbajul intern;
- beneficiaza de completari, reveniri, corectari, intrucat asigura o conexiune inversa rapida;
- exprima atat idei, cat si stari afective, de aici si expresivitatea vorbirii.
Limbajul scris este o forma culturala a limbajului. El apare pe la 6-7 ani dar, spre deosebire de
limbajul oral, care se invata spontan, acesta necesita interventia unei persoane capabile sa dirijeze
invatarea. Presupune asocierea sunetelor organizate in cuvinte cu semnele grafice corespunzatoare
si realitatea la care se refera. Este sever reglementat de norme gramaticale, lexicale si ortografice.
Se caracterizeaza prin claritate si sistematizare; evidentiaza, astfel, mai bine capacitatea de gandire
decat limbajul oral. Redactarea scrisa se cere pregatita, deoarece nu se poate reveni asupra
organizarii informatiei dupa ce ea a fost transmisa. Deoarece necesita mai mult timp de gandire in
pregatirea lui, limbajul scris presupune o doza mai mare de respomsabilitate. Asa am putea explica
de ce avem tendinta sa iertam vorbele jignitoare adresate noua (ele pot fi spuse la manie), dar sa
trecem mult mai greu cu vederea o scrisoare injurioasa. Sa ne amintim si de zicala latina “verba
volant, scripta manent”.
Limbajul intern este acea forma a limbajului care se produce in plan mintal, fiind ascuns,
asonor si avand o foarte mare viteza de desfasurare. Viteza provine din faptul ca nu mai sunt
implicate miscarile musculare necesare vorbirii si scrierii, dar si din faptul ca se pot folosi imagini
ca inlocuitori ai cuvintelor; or, imaginile apar spontan, in timp ce cuvintele desfasurate necesita un
timp mai indelungat. Limbajul intern apare pe baza interiorizarii limbajului extern. Acest tip de
limbaj se formeaza in jurul varstei de 5 ani. El coordoneaza limbajul vorbit si scris.
Principalele tulburari ale limbajului:
- Alalia: incapacitatea producerii vorbirii sau pronuntarii unor sunete; logoplegie; afazie.
- Agrafia: incapacitatea producerii scrisului; este o pierdere sau tulburare a functiei de exprimare a
gandurilor prin scris.
- Alexia: incapacitatea de a citi, pierdere a capacitatii de a intelege limbajul scris provocata de unele
leziuni in centrii nervosi; cecitate verbala.
- Balbaiala: tulburare a ritmului vorbirii in care apar poticniri, repetari de sunete ori silabe.
transforma intr-un produs. Limbajul este o activitate de comunicare cu ajutorul limbii si, ca orice
activitate, presupune participarea tutror fenomenelor psihice: perceptii, reprezentari, gandire,
memorie, atentie, vointa etc. Limbajul reprezinta una dintre manifestarile esentiale ale vietii psihice
a omului si una dintre trasaturile esentiale ale omului in raport cu alte vietuitoare. El faciliteaza
existenta omului ca fiinta sociala.
Limba: este un fenomen social ce s-a format in anumite conditii istorice; apartine unei
populatii mai largi; este independenta de existenta si vointa unui individ anume; evolueaza de-a
lungul istoriei societatii respective; este preexistenta individului (care o gaseste, la nastere, gata
constituita); este un cod in comunicarea sociala; este studiata de lingvistica.
Limbajul: este un fenomen psihic, dependent de ereditatea, mediul si educatia unui individ;
apartine unui singur individ; este strans legat de intreaga existenta si de vointa unui individ;
evolueaza pe parcursul vietii individuale; nu exista la nasterea individului (decat ca premisa
ereditara), dar se formeaza si se dezvolta din primii ani de viata; este un instrument al gandirii
individului; este studiat de psihologie.
Limbajul mai poate fi numit si “limba interiorizata”, intrucat fiecare individ preia, din primii
ani de viata, limba pe care o aude, cu toate componentele ei: vocabular, gramatica, semantica.
Aceasta preluare nu este absolut completa, intrucat fiecare individ isi dezvolta un limbaj propriu ce
il caracterizeaza (unul are un vocabular mai bogat, altul stapaneste normele gramaticale mai bine,
unul articuleaza cuvintele mai corect etc.). Nu de putine ori, limbajul reflecta personalitatea omului
respectiv.
Asa cum aminteam, limbajul este un proces de comunicare. Comunicarea este un proces de
transmitere de informatii. Elementele unei scheme de comunicare sunt: emitatorul; receptorul;
mesajul; canalul prin care se transmite mesajul; conexiunea inversa prin care emitatorul primeste
informatii despre intelegerea mesajului de catre receptor (destinatar). Mesajul este transpus intr-un
cod (codul reprezinta un sistem de semne cu semnificatie) care, la om, este limba (ca sistem de
semne si reguli, determinat istoric si utilizat de o comunitate). Limba este un cod natural, dar mai
exista si alte coduri, numite artificiale:alfabetul Morse, alfabetul Braille (pentru nevazatori),
codurile cifrate (folosite in spionaj) etc. Conexiunea inversa functioneaza in felul urmator: daca o
persoana se adreseaza alteia si aceasta nu-i raspunde nimic, prima va intelege ca nu a fost auzita sau
inteleasa si-si va modifica mesajul, vorbind mai tare sau aducand noi lamuriri. Aceasta conexiune
functioneaza si in comunicarea scrisa.
Principalele functii ale limbajului sunt urmatoarele:
- functia de comunicare: prin transferarea continutului informational de la o persoana la alta, face
posibila cooperarea intre oameni;
- functia cognitiva: prin cuvinte se realizeaza intelegerea superioara a lumii externe si a propriei
persoane;
- functia simbolic-reprezentativa: de substituire a unor obiecte, fenomene, relatii prin formule
verbale;
- functia expresiva: de manifestare complexa a unor idei, imagini, nu numai prin cuvintele insele,
ci si prin intonatie, mimica, pantomimica, gestica;
- functia persuasiva (de convingere): puterea de inducere la o alta persoana a unor idei si stari
emotionale;
- functia de reglare (de determinare): este functia de reglare, determinare, conducere a conduitei
altei persoane si a propriului comportament;
- functia ludica: functia ludica sau de joc implica jocul de cuvinte. Altfel spus, presupune
asociatii verbale de efect, consonante, ritmica, ciocniri de sensuri etc., mergand pana la
constructia artistica;
- functia de detensionare nervoasa: se realizeaza prin insemnari intr-un jurnal, de exemplu;
- functia dialectica: este functia de formulare si rezolvare a contradictiilor sau conflictelor
problematice (dialectica=teorie generala si metoda filosofica constand in analiza si depasirea
argumentelor contradictorii in scopul descoperirii adevarului).
Formele limbajului
A. Limbajul pasiv
Acest tip de limbaj asigura receptia si intelegerea limbajului. Citirea este o varianta a
limbajului pasiv. De regula, limbajul pasiv il precede pe cel activ si este mai bogat decat acesta.
B. Limbajul activ
Acest tip de limbaj consta in pronuntarea cuvintelor si in construirea de propozitii si fraze.
Limbajul activ cunoaste urmatoarele forme: limbajul intern si limbajul extern. In categoria
limbajului extern distingem: limbajul oral si limbajul scris.
Limbajul oral reprezinta forma naturala si fundamentala a limbajului. Limbajul oral se
prezinta sub forma monologului, cand o persoana vorbeste si altul/altii asculta (cazul conferintelor,
al expunerilor, al monologurilor artistice), dialogului, in care doua sau mai multe persoane schimba
mesaje reciproc, colocviului, o forma mixta de limbaj oral, intrucat el contine monologuri si
dialoguri si solilocviului, acesta reprezentand vorbirea de unul singur (cazul unei tulburari psihice,
cand monologhezi in absenta unui auditoriu, sau cazul oricaruia dintre noi cand suntem singuri in
camera si spunem, de exemplu: “Aoleu, am uitat mancarea pe foc!” etc.).
Limbajul oral, fata de cel scris, este mai rapid si beneficiaza de mai multe mijloace de
expresivitate lingvistice (intonatia si accentul, care permit sublinieri, exprimarea unor atitudini si
stari afective; alegerea cuvintelor si modul de frazare, care asigura adaptarea mesajului la situatia
concreta) si extralingvistice (gesturile, mimica, postura etc., ce au rolul de a sublinia anumite
sensuri, atitudini etc.).
Alte caracteristici importante ale limbajului oral:
- se desfasoara intr-o situatie concreta care influenteaza comunicarea;
- este o forma a limbajului prezenta la toti subiectii normali;
- pe baza lui se realizeaza citirea, scrierea si limbajul intern;
- beneficiaza de completari, reveniri, corectari, intrucat asigura o conexiune inversa rapida;
- exprima atat idei, cat si stari afective, de aici si expresivitatea vorbirii.
Limbajul scris este o forma culturala a limbajului. El apare pe la 6-7 ani dar, spre deosebire de
limbajul oral, care se invata spontan, acesta necesita interventia unei persoane capabile sa dirijeze
invatarea. Presupune asocierea sunetelor organizate in cuvinte cu semnele grafice corespunzatoare
si realitatea la care se refera. Este sever reglementat de norme gramaticale, lexicale si ortografice.
Se caracterizeaza prin claritate si sistematizare; evidentiaza, astfel, mai bine capacitatea de gandire
decat limbajul oral. Redactarea scrisa se cere pregatita, deoarece nu se poate reveni asupra
organizarii informatiei dupa ce ea a fost transmisa. Deoarece necesita mai mult timp de gandire in
pregatirea lui, limbajul scris presupune o doza mai mare de respomsabilitate. Asa am putea explica
de ce avem tendinta sa iertam vorbele jignitoare adresate noua (ele pot fi spuse la manie), dar sa
trecem mult mai greu cu vederea o scrisoare injurioasa. Sa ne amintim si de zicala latina “verba
volant, scripta manent”.
Limbajul intern este acea forma a limbajului care se produce in plan mintal, fiind ascuns,
asonor si avand o foarte mare viteza de desfasurare. Viteza provine din faptul ca nu mai sunt
implicate miscarile musculare necesare vorbirii si scrierii, dar si din faptul ca se pot folosi imagini
ca inlocuitori ai cuvintelor; or, imaginile apar spontan, in timp ce cuvintele desfasurate necesita un
timp mai indelungat. Limbajul intern apare pe baza interiorizarii limbajului extern. Acest tip de
limbaj se formeaza in jurul varstei de 5 ani. El coordoneaza limbajul vorbit si scris.
Principalele tulburari ale limbajului:
- Alalia: incapacitatea producerii vorbirii sau pronuntarii unor sunete; logoplegie; afazie.
- Agrafia: incapacitatea producerii scrisului; este o pierdere sau tulburare a functiei de exprimare a
gandurilor prin scris.
- Alexia: incapacitatea de a citi, pierdere a capacitatii de a intelege limbajul scris provocata de unele
leziuni in centrii nervosi; cecitate verbala.
- Balbaiala: tulburare a ritmului vorbirii in care apar poticniri, repetari de sunete ori silabe.
luni, 30 ianuarie 2012
Functiile si structura functionala a asezarilor omenesti
Functiile si structura functionala a asezarilor omenesti
Functiile asezarilor omenesti
- activitati care deservesc anumite asteptari ale populatiei
- individualizeaza modul specific in care fiecare asezare omeneasca contribuie la desfasurarea activitatilor
- economice
- sociale
A.Functiile asezarilor urbane
- au caracter istoric
- aparitia oraselor:
- s-a realizat datorita unui ansamblu de factori si conditionari :
- politice
- economice
- istorice
- naturale
- relatiile dintre populatie si natura
- doar in anumite momente istorice
- conditionarile au imprimat anumite
- fizionomii
- functii
- asezarile urbane pot avea una s-au mai multe functii predominante
- orasele mari au functii complexe
- principalele functii urbane sunt :
- comerciala
- foarte veche
- defineste orasul ca :
- loc de intalnire intre oameni
- element ce faciliteaza schimbul de produse
- in Antichitate : Atena , Milet , Efes
- In Evul Mediu : Genova , Venetia , Leipzing , Lyon
- functie urbana fundamentala
- industriala
- a aparut odata cu geneza industriei moderne
- exista orase :
- miniere
- specializate pe o anumita industrie:
- siderurgica
- chimica
- alimentara
- culturala
- majoritatea oraselor mari
- orase cu traditie culturala
- Viena
- Roma
- Florenta
- Venetia
- universitara
- Cambridge
- Oxford
- Heidellberg
- Tubinger
- politica
- de servicii
- portuara
- agroindustriala
B.Functiile asezarilor rurale:
- functia agricola : predominanta
- functial industriala :
- agroindustriala
- miniera
- functii mixte inbina :
- agricola
- industriala
- bealneoclimaterica
- functii specializate
- ex : piscicultura , pomicultura , viticultura , balneoclimaterice , turistice
- functii asemanatoare oraselor
- asezari cu caracter turistic
- localitatie miniere cu prelucrare industriala
C.Structura functionala a asezarilor omenesti :
- se refera la identificarea si delimitarea in interiorul unei localitati a zonelor cu o anumita functie predominanta
- in general zonele functionale se imbina teritorial
- principalele zone functionale ale asezarilor urbane sunt :
- nucleul central
- zonele rezidentiale
- zonele industriale
- zonele de agrement
- zonele de transport
Abonați-vă la:
Postări (Atom)